Sistemul acesta ne înghite. De vii! Puțin câte puțin, picătură cu picătură, ne îneacă ori ne strangulează atât de fin, încât aproape nici nu mai simțim. E nevoie de câte un geamăt, de câte un strigăt disperat, de câte un icnet de neputință și durere, ca să ne reamintim că toți suntem acolo, chiar dacă rolul în această piesă sumbră ne e diferit.
Când s-a strigat pentru prima dată în piață: CORUPȚIA UCIDE!, mulți ați sărit în sus, că e o exagerare. Uite, încă o dovadă, de parcă ar mai fi fost nevoie!, corupția nu doar că ucide, ci UCIDE LENT ȘI ÎN CHINURI GROAZNICE!
Dar, nu-i așa?!, atrocitățile din azilele groazei nu sunt decât plăsmuiri ale jurnaliștilor, o comandă politică, o aruncare cu noroi peste o carieră de succes de zeci de ani, o terfeleală electorală! Nici vorbă de vină ori vinovați, nici vorbă de bani dureros de murdari, relații și cumetrii... dacă-i mai aud o dată disculpându-se, o să ajung și eu să cred că azilele acelea nici nu există, sunt, de fapt, fotografii furate de pe net.
Acesta este, deci, stadiul în care a ajuns nesimțirea și grosolănia corupților, acesta este nivelul de tupeu cu care identifici când ajungi în vârf.
Și totuși, înfiorător nu e ce spun și ce fac ei, înfiorător e ce facem și credem noi.
Ăștia suntem, ne merităm soarta! Pentru că mai este un aspect important. De acord, autoritățile, persoanele responsabile au închis ochii din diverse motive... unul mai dezgustător ca altul... dar abuzurile, tortura, înfometarea, loviturile, umilințele nu de ele au fost puse în practică, ci de niște angajați... oameni ca și noi, care seară de seară merg acasă la familiile lor, lângă părinții și copiii lor. Probabil îi și îmbrățișează. Ororile acestea, mie asta mi se par mai crude decât toate acuzațiile adunate la un loc. La fel de crude ca nepăsarea familiilor și apropiaților bătrânilor și bolnavilor din azil. Vă imaginați, n-au trecut cu anii pe acolo... sunt deja 3 ani de la primele anchete. Ani în care ei nu au văzut, nu au mirosit, sau, și mai grav, au ignorat.
Ce naiba s-a scurtcircuitat în conștiința asta a noastră colectivă, unde este milostenia, respectul și grija față de bătrâni și bolnavi... bine că avem device-uri supra inteligente, că în comportament, gândire și simțire tot niște primitivi rămânem! Indiferent de funcții, averi, statut social. Iar cârdășia aceasta construită pe verticală și orizontală, de la nivel de femeie de serviciu până la nivel de autoritate ori minister, trecând prin cabinete de medici, psihologi, polițiști, companii private etc este oglinda perfectă a unei societăți, a unei comunități și a unei clase politice bolnave și hapsâne.
