* aflat în Arestul IPJ Brăila, interlopul Stănel Corbu a ajuns în repetate rânduri la Unitatea de Primire Urgenţe, ultima dată chiar duminică, în jurul prânzului * acesta acuza stări de rău şi a solicitat ambulanţa, surse sigure spunând că este vorba despre sevrajul survenit probabil din lipsa consumului de droguri * oricum, Corbu a primit mandat de arestare şi este cercetat de DIICOT chiar într-un dosar de trafic de droguri
Arestat pentru trafic de droguri, Stănel Corbu, actual Lăcătuş, a ajuns duminică, în jurul prâzului, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. Cel cunoscut la lider al grupării interlope din Lacu Dulce, a solicitat intervenţia ambulanţei, acuzând stare de rau. Corbu a fost prealuat chiar de la Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, informaţia fiind confirmată de reprezentanţii instituţiei. Nu este prima dată când interlopul solicită intervenţia ambulanţei. Surse demne de încredere ne-au spus că în cazul stărilor de rău ale lui Corbu ar fi vorba despre sevraj, ce ar fi survenit din lipsa consumului de droguri. Oricum, Corbu a primit mandat de arestare şi este cercetat de DIICOT chiar într-un dosar de trafic de droguri de risc.
Oricum, vineri, Corbu a avut nevoie de intervenţia ambulanţei în urma unei tentative de suicid. De la IPJ ni s-a comunicat că un arestat ar fi încercat să îşi taie venele şi şi-a provocat leziuni la mâini cu o linguriţă, în timp ce se afla în spaţiul de aerisire. Surse judiciare ne-au confirmat că era vorba chiar despre Stănel Corbu. După incident, toată familia s-a adunat la sediul IPJ Brăila şi a cerut să îl vadă pe Corbu. Supăraţi că nu li se permite acest lucru, membrii familiei au sunat la redacţia „Obiectiv – Vocea Brăilei” ca să îşi exprime nemulţumirea. La faţa locului, familia lui Corbu a dat vina pe poliţişti, ba chiar a spus că nu este nicio tentativă de sinucidere, ci este clar că arestatul Corbu ar fi fost agresat de poliţişti mascaţi. "Au stins luminile în arest și l-au bătut mascații. Au scos siguranțele, să nu se vadă pe camere cum îl bat”, acuzau membrii familiei. Corbu a ajuns apoi la UPU, unde s-a constatat că avea răni sperficiale, familia mergând apoi acolo. Jandarmii au mers şi ei la UPU, pentru a menţine liniştea. Și acolo ar fi avut loc un incident, rudele lui Corbu acuzând faptul că ar fi fost agresate de jandarmi și că soția acestuia s-ar fi ales cu un deget rupt în timpul busculadei. Până la urmă, spiritele s-au calmat, totuși, iar potrivit unor martori, chiar Corbu ar fi ieşit la un moment dat şi şi-a trimis rudele acasă, spunând că nu l-a bătut nimeni.
Oricum, în urma acestui incident, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a dispus efectuarea de verificări pentru a se stabili în ce împrejurări a avut loc tentativa de suicid despre care se vorbeşte.
Reamintim că «mascaţii» şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au descins în forţă în cartier Lacu Dulce din Brăila, în dimineaţa zilei de 28 noiembrie. Cel vizat era chiar interlopul Stănel Corbu, care însă nu a fost găsit acasă, pe numele lui fiind emis mandat de arestare în lipsă. Suspectul a mers apoi la Poliţie şi s-a predat, el ajungând în spatele gratiilor.
S-a acționat în scopul destructurării unui grup infracţional specializat în traficul cu droguri de mare risc. Gruparea ar fi fost formată din mai multe persoane, iar drogurile erau aduse din ţară şi străinătate, acestea fiind depozitate în anumite imobile din cartierul brăilean. După cum se arată în comunicatul postat pe site-ul DIICOT, la data de 28 noiembrie, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Galaţi - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila au efectuat un număr de 38 de percheziţii pe raza municipiilor Brăila, Galaţi şi Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 10 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.