Dupa cum am aflat de la dr. Dan Dragulescu, medicul chirurg care a preluat-o, Raluca a fost internata in sectia de chirurgie infantila a Spitalului Judetean de Urgenta - pavilionul din cartierul Hipodrom in jurul orei 21,45. Ea a fost adusa de catre un echipaj al Serviciului de Ambulanta Judetean si a fost insotita de mama si o alta persoana. Copila a fost diagnosticata cu politraumatism prin cadere de la inaltime, traumatism cranio-cerebral acut inchis, contuzie cerebrala medie, fractura humerus sting, contuzie coloana dorso-lombara, contuzie de bazin si contuzie abdominala. Ieri, starea generala de sanatate a fetei era relativ buna, era stabila din punct de vedere hemodinamic si respirator, dar prognosticul este inca rezervat, din cauza multiplelor traumatisme suferite.
De aceeasi parere este si dr. Nina Ceaichisciuc, sef sectie ATI - unde se afla in prezent Raluca A. - care ne-a spus ca urmatoarele zile vor fi decisive asupra evolutiei starii de sanatate a fetitei, in sensul ca pot aparea oricind complicatii sau poate fi necesara o interventie chirurgicala. In cursul zilei de ieri, Raluca a fost investigata neurochirurgical, urmind sa fie supusa si altor investigatii de specialitate si se afla sub stricta supraveghere a medicilor. Aflata linga patul fetitei, care plingea si abia suporta durerile cauzate de multiplele traumatisme in urma caderii, mama acesteia a refuzat categoric sa ofere orice fel de informatii legate de imprejurarile in care a avut loc accidentul. Nu a confirmat, dar nici nu a infirmat spusele vecinilor cu privire la faptul ca obisnuia sa isi lase cele doua fiice singure in casa sau ca in momentul producerii accidentului se afla la un gratar, alaturi de concubin.
Pe de alta parte insa, vecinii sustin ca nu este pentru prima data cind micuta si sora ei au fost lasate singure in casa de catre mama, motiv pentru care au si sesizat Protectia Copilului.
Concomitent, Politia a demarat o ancheta pentru elucidarea cauzelor si a imprejurarilor in care fetita a plonjat de la etajul 5.
Cercetarile efectuate pina in prezent de politisti au stabilit ca minora, in virsta de 6 ani, fiind lasata nesupravegheata, s-a urcat pe un scaun in balconul locuintei, s-a dezechilibrat si a cazut de la inaltime.
Cercetarile continua pentru stabilirea cu exactitate a situatiei de fapt si dispunerea masurilor legale ce se impun.
CASETA
Consiliere psihologica pentru mama
La sesizarea presei, reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) s-au deplasat atit la domiciliul familiei cit si la spital. "Putem spune ca exista o retea suport pentru copil. Atit mama cit si matusa materna au stat linga fetita. De asemenea, le ofera ajutor si o vecina in grija careia au fost lasati minorii de cele mai multe ori. Mama copilei a spus ca a lasat copiii in casa si a coborit. In acest moment nu se impune interventia in regim de urgenta. Am realizat doar evaluarile initiale, cazul este in curs de investigare. In urma unei evaluari detaliate vom preciza daca se impune sau nu o masura de protectie speciala. Mama a fost inclusa intr-un program de consiliere pentru responsabilizarea in vederea asumarii corespunzatoare a obligatiilor parentale", ne-a declarat Simona Cimpoae, purtator de cuvint al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila. (Daniela TUPEA)