Dumnezeu a fost darnic cu noi. Ne-a aşezat pe o gură de rai, străjuită de munţi, ne-a pus marea şi Dunărea la hotare şi ne-a brodat din râuri şi dealuri peisaje superbe. Dumnezeu a fost darnic cu noi, căci în colţul acela de rai a adus mai apoi nişte oameni de toată isprava, care şi-au pus ţara înainte chiar şi de propria viaţă, buni şi străbuni, care, prin sudoarea lor, ne-au lăsat o moştenire incomensurabilă. Dumnezeu a fost darnic cu noi... până la un punct.
Programaţi parcă pentru demolare, nici măcar EL nu le-a mai putut face faţă comuniştilor. în numele unei modernizări prost gândite şi înţelese, a unei prosperităţi de faţadă, a unei evoluţii megalomane, râvnite cu orice preţ, una câte una, moştenirile şi valorile au căzut sub lamele buldozerelor şi tăişurile inculturii. Sub imperiul fricii, al cenzurii şi cu o propagandă croită şui din resturi de conştiinţă, comuniştii şi-au început distrugerea în aplauzele şi aclamaţiile mult prea stridente ale noii elite contrafăcute şi ale exponenţilor celei mai de jos pături sociale ale vremii. Inteligenţa, hărnicia, nobleţea au fost strivite cu ură şi dispreţ, pentru a face loc făuritorilor artificiali ai noii ere... de aur.
Au ucis din faşă orice risc de revoltă, au decimat familiile de viţă veche, inteligenţa au întemniţat-o sau anihilat-o prin lagărele de muncă forţată şi au început demolarea. Au ras de la suprafaţa pământului biserici şi clădiri bijuterii arhitecturale, fără nici cea mai mică urmă de regret, la rând şi laolaltă cu vechile mahalale, creând impresia reînnoirii. Au strămutat comunităţi şi au arat peste sate.
Iar oamenii au tăcut. Unii de frică, alţii mulţumiţi că au fost scoşi din mizerie. Şi viaţa a mers mai departe, căci, din cutiile de chibrituri aşezate una peste alta pe câte 4 – 10 nivele, puţini au înţeles cum se sfărâmă istoria în mii de bucăţi ce niciodată nu vor mai putea fi unite.
Dar nu s-au oprit aici, au căsăpit informaţional trecutul, au rescris manualele, au ascuns obiectele de artă şi au aşezat în stive prin subsoluri cultura. Ţăranilor le-au mutilat portul, datinile şi obiceiurile, le-au interzis ritualurile, le-au stâlcit versurile doinelor, obligându-i să lălăie, pe vechi linii melodice, ode noii orânduiri. I-au deconectat de la rădăcini şi i-au colectivizat nu doar fizic, ci şi spiritual. Au rupt întregul popor de trecut, cu o tenacitate pe care nici măcar noi, generaţiile care s-au complăcut să supravieţuiască în acel sistem nedrept nu o mai putem explica.
Frica ne-a ţinut în lanţuri memoria şi conştiinţa. Dar tot frica ne-a ajutat să ne eliberăm. O eliberare plătită cu sânge, pe care, din păcare, n-am ştiut să o gestionăm. Ne-am aruncat orbeşte în democraţie, pe care, hămesiţi de foame, am trecut-o mai întâi prin stomac. Ne-am îmbrăcat, ne-am încălţat, ne-am cumpărat cutiile de chibrit, ani de zile nu ne-a păsat. Am asistat aproape la fel de impasibil cum şi noua clasă a parveniţilor a continuat distrugerea. Am tăcut ani la rând şi am privit apatic cum rechinii imobiliari s-au îmbuibat din Centrele Vechi (“norocoasele” salvate de barosul proletar), cum ciocoii noi s-au înavuţit din pământul proaspăt retrocedat, cum lălăiala folclorică comunistă s-a manelizat. Noi am tăcut, iar ei şi-au continuat nestingheriţi jaful.
Au decimat păduri. S-au prefăcut că ne construiesc drumuri şi că investesc în spitale. Ne-au minţit că Educaţia va fi o prioritate, iar mediul privat de afaceri, motorul economiei. Aiurea! Palavre! Vorbe în vânt!
A fost nevoie de #Colectiv. A fost nevoie de #Rezist. A fost nevoie de #10August şi de #MarţeaNeagră. A fost nevoie de durere şi revoltă ca să ne reamintim de ororile comuniştilor, de morţii Revoluţiei. A fost nevoie de proteste ca să înţelegem dezastrul. Disperarea ne-a scos în stradă, din disperare am strigat: Opriţi jaful! Ne-am săturat! De minciuna! De ignoranţă! De ipocrizie! De incultură! De fărădelegi! Ne-am săturat de voi! La aproape 30 de ani de la Revoluţie şi 100 de la Marea Unire ne-a fost ruşine de cât de prost ne-am gestionat raţia de libertate şi am strigat cu adevărat “România, trezeşte-te!”.
E prea târziu?! Copiii noştri-or să ne judece! Povara trecutului e deja pe umerii lor.
