Mergi la conţinutul principal

Copie de pe buletin numai cu acordul scris al titularului

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a anunţat că în câteva zile va intra în vigoare o decizie privind condiţiile prelucrării codului numeric personal şi a altor date cu caracter personal, având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală, care interzice solicitarea în orice condiţii a copiei de pe cartea de identitate. Concret, este vorba despre o decizie a autorităţii menţionată anterior (ANSPDCP), publicată în Monitorul Oficial nr. 929 din 28 decembrie 2011 şi care va intra în vigoare pe 28 ianuarie 2012. "Decizia a interzis efectuarea şi reţinerea de copii de pe cartea de identitate sau de pe documente care conţin codul numeric personal, cu excepţia situaţiilor în care există o dispoziţie legală expresă sau persoana vizată şi-a dat în mod expres acordul, ori a fost obţinut avizul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal", se arată într-un material de presă al autorităţii.

În acelaşi comunicat se explică faptul că reglementarea a fost necesară pentru a asigura condiţii clare de utilizare a CNP-ului, întrucât s-au constatat numeroase situaţii de colectare şi prelucrare fără o justificare temeinică a acestor date personale cu caracter special.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro