Cooperativa munca în zadar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cooperativa munca în zadar

Ca răspuns la nemulţumirile celor care s-au plâns că s-a acţionat ineficient la deszăpezire, administraţia locală le-a reproşat brăilenilor că nu prea s-au sinchisit să pună mâna pe lopată şi să dea şi ei zăpada, acolo unde acest lucru era posibil. Păţania unui cititor al cotidianului nostru demonstrează, însă, că, în anumite situaţii, simţul civic al cetăţenilor nu numai că nu este încurajat de responsabilii cu deszăpezirea, ci este de-a dreptul ridiculizat. "Numele meu este Tudor C.şi am calitatea de administrator al unei societăţi de difuzare a presei, ocupându-mă şi de vânzarea ziarelor, într-un chioşc amplasat în zona Pieţei Vidin, lângă locul de joacă pentru copii. Nu este pentru nimeni o noutate faptul că a nins, deci nici pentru mine. În aceste condiţii, după fiecare repriză de ninsoare şi viscol, m-am ocupat personal de degajarea acestui chioşc şi a aleii de acces în zonă. Munca mi-a fost zădărnicită de responsabilii cu deszăpezirea, care au împins cu un utilaj un «munte» de zăpadă chiar în dreptul chioşcului meu, unde prin forţe proprii adusesem asfaltul «la negru». Am înghiţit în sec şi am pus din nou mâna pe lopată. Surprizele neplăcute nu s-au oprit, însă, astfel că, în noaptea de marţi spre miercuri, «vajnicii» eliberatori ai oraşului de sub zăpadă au repetat figura cu împinsul muntelui de zăpadă, dar de data aceasta l-au împins pur şi simplu peste chioşc, blocându-mi accesul în interior deşi, cinstit vorbind, îl puteau lăsa chiar în capătul aleii, unde făcea parte din peisaj", se arată în sesizarea trimisă la redacţie de Tudor C. 

Un alt brăilean, Gheorghe M., se plânge că şoferii de pe utilajele de deszăpezire au găsit de cuviinţă să împingă zăpada de pe Str. Călugăreni, din Radu Negru, exact pe locul său de parcare, pentru care plăteşte o taxă lunară la Primărie. "Exista posibilitatea să o pună şi în altă parte, nu exact pe locul pentru care eu achit taxă la Primărie. Am încercat să iau legătura cu cei responsabili cu deszăpezirea, însă nu s-a rezolvat nimc. Menţionez că eu am o infirmitate şi nu pot să dau zăpada", ne-a spus Gheorghe M.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro