Consfătuirea liderilor pensionarilor la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consfătuirea liderilor pensionarilor la Brăila

La întrunire au fost invitaţi primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, şi reprezentantul patronatului balnear, Sorin Boşneag, unul dintre subiectele abordate de pensionari fiind numărul insuficient de bilete de tratament la care au acces persoanele vârstnice. Obiectivul principal al consfătuirii, la care au fost prezenţi, din partea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România, preşedintele Nedelcu Preda şi vicepreşedintele Marin Iancu, a fost analiza situaţiei pensionarilor, cauzele care au generat scăderea nivelului de trai, dar şi stabilirea unor acţiuni de protest pentru soluţionarea revendicărilor pe care le-au prezentat. Liderul Sindicatului Liber Brăila, Andrei Novac, a făcut o incursiune în istoricul organizaţiei, înfiinţate în 1991, care în prezent numără 16.500 de membri şi a prezentat o listă de revendicări. Pe primul loc s-a situat elaborarea unei noi legi a pensiilor, care să elimine inechităţile create de legislaţia din trecut. De asemenea, pensionarii au cerut aplicarea Legii nr. 250/2007, potrivit căreia încă din luna octombrie 2008, valoarea punctului de pensie ar fi trebuit să reprezinte 45% din salariul mediu brut, lucru care nu s-a întâmplat, precum şi aplicarea Legii nr. 218/2008, care prevedea majorarea punctajului punctajului persoanelor din grupa I de muncă cu 50% iar celor din grupa a II-a cu 25%, dar care a fost amânată pentru începutul anului 2010. Liderii pensionarilor cer guvernanţilor să adopte măsuri şi pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale acordate vârstnicilor. Concluzia acestei consfături a fost aceea că o mare parte a pensionarilor trăiesc în sărăcie, motiv pentru care organizaţiile sindicale au hotărât să intensifice acţiunilor de protest până la soluţionarea totală a revendicărilor lor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro