Gazdele au avut patru ocazii mari, iar procentajul de reuşite a fost aproape de sută la sută. În prima repriză Stamatoiu a centrat de două ori, iar Fătu (min. 24, 44) l-a învins pe portarul Tudor şi la pauză era 2-0 pentru Viitorul Axintele.
La 1-0 pentru gazde, Conpet a reuşit să pericliteze poarta adversă, dar în aceeaşi fază mingea şutată pe rând de Moldoveanu şi Olenic a fost blocată de apărătorii echipei Viitorul.
În repriza secundă, Olenic şi-a mai trecut o dată numele pe lista ratărilor, în timp ce Novac şi Moses au dus scorul la 4-0.
Conpet a avut şansa de a marca golul de onoare, dar Stoian şi Andrieş nu au găsit cele mai bune soluţii la finalizare.
"Am început bine jocul, dar pe parcurs gazdele ne-au taxat aproape toate gafele. Scorul este sever, Viitorul ar mai fi putut înscrie în repriza a doua, dar şi noi ar fi trebuit să marcăm cel puţin un gol", a mai spus Darie.
Conpet: Tudor - Ilie, Olenic (min. 75: Andrieş), Preda - Moldoveanu (min. 46: Grozea), Percă (min. 46: Oprea), Costache (min. 46: Popa), Cotigă - Dima, Stoian, Crăciun.