"Acest lucru nu se va intimpla", a declarat Rice, in avionul care o transporta la Bruxelles, unde urma sa participe la o reuniune ministeriala a NATO, consacrata in special problemei Kosovo.
Osetia de Sud, regiune separatista prorusa a Georgiei, a cerut Rusiei, ONU si Uniunii Europene sa ii recunosca independenta, dupa modelul Kosovo, au transmis miercuri agentiile ruse, anunt calificat drept "extravagant" de Georgia.
"Nu voi incerca sa explic motivele" acestei decizii, a precizat Rice in fata jurnalistilor care o insoteau in turneu, amintind ca Statele Unite considera situatia din Kosovo unica.
"Am precizat clar ca in Kosovo este o situatie sui generis, datorata circumstantelor speciale in care s-a produs destramarea Iugoslaviei", a declarat ea.
Independenta Kosovo a fost recunoscuta de peste 20 de tari, printre care Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Germania si Italia, in pofida temerilor exprimate de mai multe guverne ca acest lucru sa nu stabileasca un precedent pentru ale regiuni separatiste.
Rusia, aliat traditional al Serbiei, s-a opus categoric independentei Kosovo, provincie sirba cu populatie majoritar albaneza.