Conditiile din penitenciar vor fi imbunatatite cu ajutorul veniturilor extrabugetare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Conditiile din penitenciar vor fi imbunatatite cu ajutorul veniturilor extrabugetare

Directorul Penitenciarului Braila, magistrat Ionel Gilca, este nemultumit de faptul ca cele doua ferme agricole ale institutiei nu sint profitabile, desi s-au investit bani. Ionel Gilca a precizat ca terenul agricol al GAZ-urilor poate fi cultivat, iar recolta obtinuta se poate valorifica in alte penitenciare din tara, ceea ce ar aduce venituri suplimentare institutiei brailene. Banii ar fi folositi pentru imbunatatirea conditiilor de detentie sau a conditiilor de munca ale cadrelor din incinta institutiei.
"La cele doua GAZ-uri avem vreo 110 ha de teren pe care il puteam folosi in mod profitabil, dar din cauza secetei nu a fost profit. Totusi exista si alte posibilitati pentru a face profitabile aceste GAZ-uri. Am reusit sa punem la punct si sistemul de irigatii ca sa putem cultiva in conditii optime. Vom vedea in ce masura reusim sa tinem si toate animalele pe care le avem acolo, sint vreo 180 capete ovine pe care intentionam sa le imputinam, o sa tinem porcii. Daca reusim sa facem aceste GAZ-uri profitabile, din punctul meu de vedere, reusim in mod indirect sa nu mai cheltuim din subventiile de la stat", a spus Ionel Gilca.
Acesta a mai adaugat ca in ultimul timp, la nivel national, se vehiculeaza ideea de a se merge pe sistem catering in toate penitenciarele din tara. Seful institutiei brailene nu stie in ce masura se va reusi acest lucru, tinind cont de sumele imense care ar fi necesare pentru plata unor astfel de servicii, de aceea intentioneaza sa valorifice produsele obtinute de la cele doua GAZ-uri si astfel sa se economiseasca banii din subventii ce vor fi folositi in alte scopuri. Ionel Gilca a mai spus ca a facut demersurile necesare catre Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) sa deblocheze posibilitatea folosirii veniturilor extrabugetare obtinute in urma activitatii desfasurate de detinuti.
"Am adus de la inceputul anului, din veniturile extrabugetare, o suma care se ridica la 5 miliarde de lei vechi, este o suma importanta, daca deblocam posibilitatea cheltuirii acestor bani tocmai pentru a imbunatati conditiile de detentie. Sumele respective pot fi folosite si pentru imbunatatirea conditiilor de munca ale cadrelor care nu sint stralucite. Problema cea mai stringenta pentru Penitenciarul Braila nu o reprezinta neaparat fondurile, pentru ca noi am reusit sa scoatem la munca 8 - 9 brigazi cu ajutorul carora putem aduce venituri extrabugetare in unitate, am facut demersuri necesare catre ANP sa ne deblocheze posibilitatea cheltuirii acestor venituri", a mai adaugat Ionel Gilca.
Potrivit sursei citate, la Peniteciarul Braila a inceput deja activitatea de imbunatatire a conditiilor de detentie. Astfel, la blocul alimentar se efectueaza lucrari de modernizare totala si se merge in paralel cu o sectie de detinere unde in fiecare camera se vor amenaja dusuri pentru a nu-i mai deplasa in bai comune pe detinuti. Ionel Gilca a mai adaugat ca ar mai fi de lucru la magazia de alimente si la cele doua ferme agro-zootehnice, iar daca ar reusi sa realizeze in acest an tot ceea ce si-a propus ar fi extrem de multumit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro