Copiii şi tinerii cu vârste între 11 şi 25 de ani pot participa la Concursul Naţional de Proză Scurtă "Fănuş Neagu", ediţia I, organizat pentru comemorarea a cinci ani de la moartea scriitorului brăilean. Se vor putea trimite maxim două texte, redactate cu Times New Roman 12, cu diacritice. Manuscrisele vor avea menţionate pe prima pagină, în colţul din dreapta sus: numele, prenumele şi datele de contact: localitate, judeţ, adresa de e-mail, telefon. Elevii vor specifica şi şcoala, clasa, numele profesorului coordonator. Autorii pot participa cu cel mult două lucrări, nu mai mari de 15 pagini, format A4. Creaţiile, însoţite de fişa de înscriere, vor fi trimise doar electronic, pe adresa de e-mail: concurs_fanus_neagu@bjbraila.ro şi concurs_fanus_neagu@gmail.com, până la data de 30 aprilie 2015, inclusiv. Concursul nu implică taxă de participare.
Juriul va fi constituit din scriitori, critici literari, profesori. Preşedintele de onoare al juriului va fi Anita Neagu, fiica scriitorului. Se vor acorda premii în bani şi cărţi, cu ocazia festivităţii din 23 mai. Lucrările vor fi publicate pe site-ul concursului şi în antologia de proză scurtă "Fanuşiana" editată la Editura "Proilavia" a Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati". Se va acorda Marele Premiu în valoare de 1.000 de lei şi câte trei premii I - 800 de lei, II - 600 de lei şi III - 400 de lei, şi şase menţiuni de câte 200 de lei. Lucrările vor fi evaluate pe trei grupe de vârstă, 11 - 14 ani, 15 - 19 ani şi 20 - 25 de ani.
Concursul este organizat de Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" în colaborare cu Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului, Muzeul Brăilei "Carol I", Inspectoratul Şcolar Judeţean, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Sud-Est şi Şcoala "Fănuş Neagu".