Brăilenii care s-au încumetat să iasă din casă după ploaia de miercuri s-au bucurat de o seară senină, frumoasă şi relaxantă pe Esplanada Dunării, unde au putut asista la un Concert festiv susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, sub bagheta dirijorului Petrea Gogu, dar şi la alte surprize muzicale.
Sărbătoarea din 29 iunie a marcat 185 de ani de la înfiinţarea Muzicilor militare şi a început cu un ceremonial militar, cu oferirea de diplome şi distincţii militarilor brăileni, cât şi autorităţilor locale şi a continuat cu un spectacol al muzicii şi dansului de toate genurile, aplaudat la scenă deschisă de publicul spectator.