Sindicatul "Nova Vita" a anunţat, printr-un comunicat de presă, faptul că a câştigat în instanţă drepturile aferente concediilor de odihnă neefectuate în natură în perioada 2007-2009, pentru un număr de 12 asistenţi maternali din Brăila, pe care i-a reprezentat în proces. "Cei 12 asistenţi maternali membri de sindicat, salariaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, au de încasat, ca urmare a sentinţei judecătoreşti, în medie sume cuprinse între 1.800 şi 2.000 lei, pentru perioada în care au fost privaţi de către instituţie de dreptul de a avea în mod real concediu de odihnă. La această sumă se adaugă rata inflaţiei, calculată pentru perioada respectivă. Ceilalţi asistenţi maternali sunt aşteptaţi să se înscrie în Sindicatul «Nova Vita» pentru a putea beneficia şi ei de drepturile câştigate de colegii lor", se arată în comunicatul sindicatului. Totodată, se precizează că sentinţa este definitivă şi irevocabilă, sindicatul primind câştig de cauză prin Decizia nr. 1.625/28.10.2011 a Curţii de Apel Galaţi.
De partea cealaltă, conducerea DGASPC Brăila a precizat că cererea de chemare în judecată formulată de către Sindicatul "Nova Vita" a vizat iniţial 21 de asistenţi maternali profesionişti, decizia la care face referire Sindicatul Nova Vita dând câştig de cauză unui număr de 12 asistenţi maternali profesionişti, care au fost de acord cu continuarea acţiunii sindicale. Dintre aceştia, doar 7 mai sunt angajaţii DGASPC Brăila. Directorul general al instituţiei, Alexandru Sculschi, a apreciat că acordarea acestor drepturi salariale trebuie să fie realizată în baza unui act normativ care să reglementeze în mod concret acest aspect, pentru a fi evitate astfel de situaţii. "De menţionat este faptul că, în primă instanţă, Tribunalul Brăila a respins cererea de chemare în judecată ca fiind nefondată. În prezent, cunoaştem doar faptul că instanţa de apel s-a pronunţat, dând câştig de cauză Sindicatului «Nova Vita», astfel încât nu cunoaştem motivele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea acestei decizii. Faptul că Sindicatul «Nova Vita» transmite comunicate de presă doar atunci când are câştig de cauză, nu şi atunci când pierde procesele în care instanţa dă câştig de cauză DGASPC Brăila, conduce la concluzia că acesta urmăreşte, de fapt, doar atragerea mai multor membri. Sigur, orice drept salarial câştigat este în interesul angajatului respectiv, dar considerăm că, în acest caz, se face o diferenţiere între asistenţii maternali profesionişti care fac parte din Sindicatul «Nova Vita» şi ceilalţi asistenţi maternali profesionişti care, fie că fac sau nu parte dintr-o altă organizaţie sindicală, desfăşoară acelaşi tip de activitate", a declarat Alexandru Sculschi, directorul general al DGASPC Brăila.
În prezent, în cadrul DGASPC Brăila îşi desfăşoară activitatea 152 asistenţi maternali profesionişti. Dintre aceştia, 143 sunt înscrişi în Sindicatul "Ocrotirea Copilului" şi 7 sunt înscrişi în Sindicatul "Nova Vita".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.