Comuna Cireșu, singura din județ care nu vrea operator unic de salubritate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
C-așa vrea mușchiu' primarului Popa!

Comuna Cireșu, singura din județ care nu vrea operator unic de salubritate

• reprezentanții firmei RER, cea care începând de astăzi va colecta deșeurile de pe raza întregului județ, îl acuză pe primarul PNL Radu Popa (foto) că refuză să colaboreze • președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, declară că nu va permite ca întreg sistemul să se blocheze din cauza unui singur primar și că va sesiza Ministerul Fondurilor Europene și Garda de Mediu • "Primăria Cireșu să plătească cele 30 milioane de euro cât este tot proiectul!", amenință Chiriac • în ciuda încercărilor redactorilor noștri, primarul Popa nu a putut fi contactat pentru a-și spune punctul de vedere

 

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, 28 februarie, Liviu Mocanu, managerul firmei RER, cea care a câștigat licitația pentru colectare deșeurilor pentru întreg municipiul și județul Brăila, a declarat că toate Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) din județ au colaborat și și-au respectat obligațiile, mai puțin Cireșu, comună condusă de primarul liberal Radu Popa, care a refuzat să colaboreze, nici atunci când a venit timpul să fie distribuite, gratuit, către populație pubelele achiziționate în cadrul proiectului, nici cu alte ocazii. Asta deși ar fi fost de acord cu proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) și cu un operator unic de colectare, semnând documentele de parteneriat la fel ca toți ceilalți primari din județ...

“La Cireșu am discutat și singur și împreună cu domnul președinte (Francisk Chiriat, președintele Consiliului Județean n.n.). Din păcate, domnul primar nu a vrut să colaboreze de niciun fel. Dânsul, ca și celelalte UAT-uri, avea obligația să desemneze o persoană care să ne însoțească la împărțirea recipienților, la împărțirea sacilor și la colectare pentru că este prins într-un program de colectare. Mă rog, dânsul a spus că nu este de acord cu acest sistem de management integrat al deșeurilor și că nu-l interesează. Acuma nu știu ce se va întâmpla. Noi îl avem prins în programul de colectare, recipienții sunt acolo în curte la dânsul”, a afirmat acesta.

Liviu Mocanu a mai spus că nicăieri în Brăila sau în alte județe din țară în care firma RER este operator unic nu a mai întâlnit o astfel de situație. Acesta a mai afirmat că din luna august a anului trecut atitudinea primarului din Cireșu s-a schimbat vizavi de acest proiect și a refuzat să mai colaboreze, în ciuda a două încercări făcute de cei de la RER.

“A zis că dânsul nu a fost de acord sau că dânsul nu este de acord cu acest sistem și că cetățenii nu au bani și că o să vadă... dacă întrezărește vreo posibilitate de plată cumva o să ne contacteze”, a susținut Liviu Mocanu.

Cum de astăzi firma RER își începe activitatea în toată Brăila, jurnaliștii au întrebat ce se va întâmpla cu deșeurile din comuna Cireșu.

“Noi ajungem cu colectarea acolo de exemplu joi (n.r. - 2 martie). O să mergem cu mașina dar... Noi am făcut informarea către dânsul cu programul de colectare, i-am cerut, ca și la celelalte UAT-uri, să confirme și să informeze cetățenii, că este și obligația lor. (...) Legal, nu poate ridica altcineva gunoiul. Și chiar dacă ar face altă firmă treaba asta nici nu ar avea unde să le ducă pentru că instalațiile respective, depozitele, stațiile de sortare nu au voie să le primească, a explicat managerul RER.

 

Chiriac: “Primăria Cireșu să plătească cele 30 milioane de euro cât este tot proiectul. Asta este consecința!”

 

Asta a spus președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, că este sancțiunea pe care ar putea să o plătească primarul Radu Popa ca urmare a refuzului de a implementa proiectul în comuna Cireșu.

“Să plătească toate sumele pentru că acesta este un proiect european și trebuie să fie implementat corespunzător. O să răspundă conform legii, o să informăm și Ministerul Fondurilor Europene și Garda de Mediu să vedem cu acel gunoi, nu știu, vin extratereștrii și îl ia. Cireșu este un epicentru al civilizației și nu am găsit noi, poate, o metodă, are dânsul vreo metodă mai nouă. Acest proiect de sistem integrat de management al deșeurilor a fost asumat de toată lumea, în momentul când dânsul era primar. Și acum am ajuns în această situație. Este decizia lui personală dar vom acționa conform legii. (...)”, a declarat Chiriac.

Întrebat dacă a încercat să discute personal cu edilul Radu Popa pentru a găsi o soluție, Chiriac a răspuns căe imposibil câteodată să vorbești cu domnul primar”.

“Am avut multe discuții pe parcursul primului și al doilea mandat pe implementarea acestui proiect și nu numai. Și pe implementarea proiectului cu apă, unde era foarte reticent că nu se face. Uite că la Cireșu acuma, la Batogu, se trage apă. Și spunea că niciodată în viața lui nu o să vadă apă pe acolo. Același lucru s-a discutat și pe partea de gunoi. Dar lucrurile acestea erau știute. Nu cred că trebuie să discut de fiecare dată cu un primar care știe ce a semnat și cum a mers cu acest proiect. Dar v-am spus, este o decizie personală, ceea ce contravine cu proiectul mare cu toți primarii, agreat de toată lumea. Dar va răspunde conform legii și consecințele vor fi pe măsură, a afirmat președintele CJ Brăila.

Chiriac a mai spus că nu este normal ca Primăria Cireșu să se opună derulării unui proiect când ceva nu îi mai convine, mai ales că este vorba de un proiect pe fonduri europene, derulat în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intracomunitară (ADI).

“Odată ce a aderat la un ADI trebuie să te conformezi. Dacă nu, ieși din ADI sau nu aderezi. Asta este rolul unui ADI de a face regulile pentru toată lumea și de a le respecta de la început și până la sfârșit. Nu ne schimbăm opțiunea sau considerăm noi că avem altă variantă. Dar va răspunde conform legii! Noi o să facem toate informările din punct de vedere legal, și către Garda de Mediu, astfel încât toată lumea să se alinieze la acest proiect, cum s-au aliniat toate UAT-urile, inclusiv Primăria Municipiului Brăila, toate UAT-urile orașelor, toate comunele, în afară de vestita comună Cireșu, centrul civilizației brăilene (...) Cireșu poate părăsi ADI-ul dar să plătească cele 30 milioane de euro cât este tot proiectul. Asta este consecința! Ne-am asumat, am semnat contractul într-o situație incipientă, poți să ieși. Dar în momentul în care ai semnat un contract cu fonduri europene, asumat de toată lumea, de Consiliu Local, vii și ai doar tu propria ta opinie... Nu mai merge. Nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a completat Chiriac.

Redactorii noștri au încercat să obțină un punct de vedere de la primarul din Cireșu, însă până la închiderea ediției acesta nu a putut fi contactat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro