Misterul din jurul monedelor descoperite în zidul casei din strada Călăraşi nr. 1, aflate în posesia notarului Dan Ralea, începe să se destrame. Fosta proprietară a casei, Veronica Esrig, a spus că părinţii ei au zidit acolo monedele şi că ştia de ele. A renunţat însă la ele, de mulţi ani, de teamă: "Mi-era teamă exact de ceea ce s-a întâmplat acum". Oricum, înainte de 1989, cine deţinea monede de aur era arestat, deci nu le putea valorifica. De ce nu le-a scos după 1990, rămâne un mister. Acum, la 79 de ani, când luptă cu o boală nemiloasă, este resemnată şi spune că nu mai vrea monedele. "Ştiam că va găsi monedele, dar nu mi-am făcut probleme. Acei bani îi consider ca şi când nu ar mai fi ai mei". Povestea casei şi a proprietarei sale este impresionantă, o adevărată fereastră deschisă spre trecut.
Vichi Massimiliano: "O singură monedă de aur ar putea valora pe piaţa neagră şi 100.000 de euro"
Circa 200 de monede de aur au fost descoperite la sfârşitul lunii iulie de muncitorii firmei care reabilita imobilul din Călăraşi nr. 1. Acest lucru îl susţinea în urmă cu două săptămâni Vichi Massimiliano, managerul firmei de construcţii "Maxi Construct Romena SRL", angajată să reabiliteze imobilul amintit. Monedele erau zidite lângă tocul unei uşi, susţine Massimiliano. Când muncitorii au făcut descoperirea, managerul nu era în localitate, dar angajaţii săi l-au sunat şi el i-a îndrumat să predea monedele de aur proprietarului. După o lună şi jumătate a aflat, contrariat, că Dan Ralea nu a declarat celor în drept ce s-a descoperit, dorind să ţină comoara doar pentru el. Mai mult, acuza şi autorităţile că nu au reacţionat la plângerea depusă de el şi că urmăresc să "îngroape" cazul. "În Italia, cel care găseşte un bun de patrimoniu primeşte de la stat 10% din valoare. Ceea ce au găsit muncitorii mei este foarte valoros. O singură monedă de aur ar putea valora pe piaţa neagră şi 100.000 de euro. De aceea am decis să fac totul public, pentru că am văzut că oficialităţile lasă totul baltă. Mă şochează faptul că autorităţile nu fac nimic. Vreau să demonstrez că puterea şi banii nu aduc mereu dreptatea", spunea Vichi Massimiliano. El a menţionat faptul că, din descrierile muncitorilor, ştie că erau monede de aur cu un cal pe o parte şi cu cap pe cealaltă, iar bărbatul respectiv nu avea barbă. Pe fiecare scria 100 de lei.
Contactat atunci de reporterii "Obiectiv", notarul Dan Ralea a negat că ar fi descoperit vreo comoară. El a spus că tot ce s-a găsit a fost o colecţie de monede fără nicio valoare, pe care le-a dus la expertizare muzeului. Deşi Ralea susţinea că monedele s-au găsit cu câteva zile în urmă, colecţia a ajuns pe masa specialiştilor de la Muzeul Brăilei abia în ziua în care subiectul a explodat în presă. Atunci, directorul muzeului, prof. univ. dr. Ionel Cândea, a declarat că monedele care i s-au adus de către notarul Ralea sunt "o mizerie", nu au nicio valoare. Părere firească, atât timp cât între monedele prezentate la muzeu erau şi kopeici, franci, din 1989 şi 1990.
În această situaţie, ne-am pus o întrebare foarte simplă: cine şi de ce ar fi zidit în peretele unei case vechi din 1892 o colecţie de monede moderne, fără valoare? Asta însemna că managerul firmei de construcţii, Vichi Massimiliano, avea dreptate şi muncitorii găsiseră, totuşi, monede de aur?
O poveste de vânzare-cumpărare încâlcită
Am dorit să aflăm mai multe de la fosta proprietară a casei, Veronica Esrig, fostă Mihuţ. Surpriza noastră a fost mare atunci când ea a spus că ştia de monedele de aur din zid, că fuseseră puse acolo de părinţii săi, prin anii '40. "Erau multe monede de aur, englezeşti. Ştiam de mult de ele, de la părinţii mei, dar mi-a fost teamă să le scot de acolo", a spus Veronica Esrig. Nu a vrut să ne dezvăluie de ce anume i-a fost teamă. A spus doar că exact de ceea ce se întâmplă acum. A mai explicat că nici nu le mai consideră ca fiind ale ei.
Veronica Esrig s-a născut în 1933, iar casa a fost cumpărată de părinţii săi, medici, în 1932. După ce a intrat în posesia familiei Mihuţ, în anii '40, când au venit comuniştii la putere, casa nu a fost naţionalizată, ci doar rechiziţionată de armata sovietică. Veronica Esrig îşi aminteşte că atunci părinţii au zidit comoara în singura cameră pe care mai aveau dreptul să o locuiască. Restul au fost ocupate abuziv cu tot felul de chiriaşi. Imobilul a rămas însă familiei Mihuţ şi a fost moştenit ulterior de tânăra familie Esrig. Mai târziu, au devenit proprietari şi membrii familiei Cursaru. Casa, în timp, s-a degradat considerabil, astfel că în 2008 se locuia într-o singură cameră, cea cu banii zidiţi. Pentru că nu mai putea locui acolo, Veronica Esrig a vrut să vândă, dar fiind doi proprietari, imobilul trebuia să iasă din indiviziune. Casa avea iniţial peste 650 de mp, iar după ce s-a împărţit proprietatea, Veronicăi Esrig i-au revenit peste 450 de mp, iar cealaltă parte a revenit familiei Cursaru. Cu ocazia măsurătorilor efectuate la ieşirea din indiviziune, s-a constatat că suprafaţa din acte era cu 90 de mp mai mică şi proprietara a fost nevoită să concesioneze de la Primărie cei 90 de mp. Ca să poată vinde ulterior imobilul trebuia să cumpere şi cei 90 de mp, aşa că s-a ipotecat clădirea pentru 40.000 de lei, ipotecă ce s-a radiat ulterior.
În 2008, Veronica Esrig era deja singură şi avusese o experienţă nefericită cu unul dintre nepoţii săi. O altă nepoată, de verişoară, cea care o are acum în grijă, Alexandrina Ciurea, ne-a povestit că nepotul, care locuieşte de mai mulţi ani în Germania, a venit să-şi vadă mătuşa, i-a luat bijuteriile, tablourile şi banii din bancă şi a dispărut înapoi acasă, în Germania. Aşa că, păţită cu rudele, ca să-i fie mai uşor să vândă casa, i-a mandatat pe Dragoş Caplea şi Adrian Iancu să se ocupe de vânzare. Aceştia au făcut apoi un precontract de vânzare-cumpărare cu familia Ţigănilă şi în decurs de o lună de zile Veronica Esrig şi-a primit toţi banii. Povestea, însă, are câteva locuri albe. Cum i-a găsit pe cei doi Veronica Esrig, nu se ştie şi nici proprietara nu a dorit să spună. Cum a ajuns casa de la familia Ţigănilă la familia Ralea, iarăşi este un mister. Nepoata care are grijă de Veronica Esrig a declarat că din momentul în care şi-au primit banii, nu i-a mai interesat nimic de imobil. "După ce am citit în ziar despre monedele găsite, am întrebat-o pe Vivi dacă ştia de ele. La început nu mi-a spus nimic, apoi a recunoscut că ştia, dar i-a fost teamă să spună. Luni m-am dus la domnul Ralea să-i spun că ar fi corect să declare banii găsiţi şi să ne dea şi nouă o parte, dar el a continuat să susţină că ceea ce s-a găsit nu are valoare. Asta este, ce să-i faci! Sunt supărată pe Vivi că nu ne-a spus de bani", a povestit, cu ochii în lacrimi, Alexandrina Ciurea.
Reabilitarea imobilului s-a transformat aproape în reconstrucţie
Imediat după ce muncitorii au descoperit monedele, dărâmarea pereţilor a luat un avânt teribil. În două zile, muncitorii au terminat de dat jos nu numai tencuiala, cum trebuia, dar au dărâmat şi pereţii până deasupra ferestrelor, deşi nu aveau autorizaţie pentru aşa ceva. Din ditamai casa, acum au mai rămas pereţii, ca o coajă. "Aprobare a avut Dan Ralea, dar nu pentru lucrările pe care le-a făcut, atât de ample. Avea aprobare să schimbe acoperişul, să repare pereţii exteriori, tencuielile, să monteze geamuri cu tâmplărie de lemn, pe acoperiş trebuie să pună tot olane. Am observat lucrări în plus şi a fost anunţat că trebuie reavizare, dacă vrea să facă lucrări mai ample. Eu ştiu că la aceste imobile vechi pot apărea tot felul de surprize, dar toate lucrările trebuie avizate. Am văzut că partea din perete de deasupra ferestrelor a şi fost reconstruită, dar trebuia reavizată lucrarea", a spus Viorel Radu, consilier al Direcţiei pentru Cultură. Acum, contează mai puţin cum va recompartimenta imobilul Dan Ralea. Important va fi să păstreze faţada neschimbată. 
Martor tăcut al evenimentelor care au marcat istoria Brăilei
Imobilul situat pe fosta stradă Sf. Mihail, mai apoi Calea Călăraşilor colţ cu vechea stradă a Rubinilor, poartă între zidurele-i mutilate o istorie aparte, fiind martor tăcut al tuturor evenimentelor importante care s-au petrecut la Brăila.
Aproape toate cărţile poştale ilustrate reprezentând Biserica Greacă surprind colţul străzii Călăraşilor cu Rubinilor, adică tocmai imobilul aflat în prezent în "renovare" şi unde se pare că au fost descoperite monedele de aur. Casa a păstrat, în cei peste o sută de ani de existenţă, aceeaşi configuraţie, până la intervenţia făcută de noul proprietar, notarul Ralea.
Potrivit recensământurilor făcute de Primăria Municipiului Brăila asupra imobilelor din oraş în anii 1885, 1889, 1904, 1912, 1915, 1930 şi 1941, casa situată în Centrul Vechi a avut ca proprietari numai cetăţeni de vază ai urbei, majoritatea străini. Astfel, la recensământul imobilelor din anul 1885, pe strada Sf. Mihail, cum se numea atunci, la numărul 1, era proprietar un anume Filip Hugo. La recensământul de la 1904, nu se cunoaşte proprietarul din strada Sf. Mihail nr. 1. În 1912, potrivit documentelor Primăriei Brăila, pe strada Sf. Mihail nr. 1 locuia cetăţeanul H. Benari. Pe 24 septembrie acelaşi an, Consiliul Comunal decidea ca porţiunea străzii Sf. Mihail cuprinsă între actuala Piaţă Traian şi strada Danubiului să treacă la "strada Călăraşi" (Calea Călăraşilor). Astfel, din acel moment, vechiul imobil va fi trecut pe Călăraşi nr. 1.
La recensământul din 1915, casa adăpostea Comunitatea Israelită, iar la recensământul din anul 1930 acolo figura ca proprietar Cerest Tonegaro. Din păcate, din dosarul recensământului imobilelor municipiului Brăila, desfăşurat în anul 1941, lipseşte tocmai Calea Călăraşilor. Se cunosc, însă, proprietarii. Ultimii, înainte de notarul Ralea, au fost soţii Esrig.
Legendele Brăilei
Despre aurul Brăilei s-au ţesut nenumărate legende, mai abitir despre comorile îngropate de turci, în timpul stăpânirii lor, în cele aproape trei secole de existenţă a Raialei.
Dacă despre marele filantrop şi industriaş Nedelcu P. Chercea s-a spus că ar fi găsit o mare comoară rămasă de pe vremea turcilor, pe care mai apoi a cheltuit-o făcând donaţii, despre milionul de bani de aur luaţi pradă de război pe vremea lui Mihai Viteazul nu mai există îndoieli, pentru că mărturie stau documentele vremii.
Mai mult, se crede că la 1829, când au pierdut, pentru totdeauna, cetatea dunăreană, turcii au lăsat îngropate, în hrubele de sub caldarâm, cantităţi uriaşe de aur şi argint. Şi mai există şi aurul ascuns în urmă cu jumătate de secol, de brăilenii înstăriţi, vânaţi de securitatea comunistă.
Se spune că în noaptea Sfântului Gheorghe, comorile cele vechi ies la iveală sub forma unor limbi de foc, dar că mulţi se tem să pună mâna pe ele, pentru că sunt blestemate. Un "blestem al lui Tutankamon" există şi în ţinuturile Brăilei şi, ca orice legendă, porneşte de la fapte dramatice, înfricoşătoare, dar cât se poate de reale, petrecute de mult şi învăluite în negura vremii.
