Două proiecte de hotărâre aprobate în Consiliul Local Municipal (CLM) şi Consiliul Judeţean (CJ) prin care se premiază olimpicii brăileni care au făcut performanţă în anul şcolar 2018-2019. Două documente ce se aprobă în fiecare an. Mă pregăteam să redactez un articol obişnuit prin care să anunţ evenimentul. Numai că, în momentul în care mi-am aruncat un ochi pe lista premianţilor, am observat că în tabelul CJ existau mai mulţi copii decât în cel al CLM. Mai mult, numele elevilor ce se regăseau pe lista CJ nu-mi păreau deloc cunoscute, având în vedere că de aproximativ 4 ani tot scriu despre performanţele la olimpiadele şcolare. De aici, a ieşit la iveală o întreagă “combinaţie”. Pentru că, dincolo de argumentele venite din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), CJ şi a profesorului coordonator, de la o poştă se vede că cineva a ţinut morţiş să fie recompensate cu premii în bani acele concursuri “extra olimpiade”, lucru care nu s-a întâmplat niciodată în istoria Galei de Excelenţă în Educaţie. Şi din start vă spun că nu contest şi nu voi contesta niciodată valoarea copiilor. Nici pe departe! Premiile obţinute sunt premii muncite, sunt convinsă de acest lucru. De aceea îi felicit şi le urez să ajungă cât mai sus! Acei copii nu au nicio vină că au fost implicaţi în acest scandal. Pentru că asta au făcut adevăraţii vinovaţi! S-au folosit de meritele unor elevi pentru a-şi satisface interese şi orgolii personale. S-au jucat cu o chestie extrem de sensibilă. Iar problema nu este de ce s-au premiat acei elevi şi câţi bani s-au dat, ci de ce nu şi alţii? Aveţi idee câţi copii brăileni obţin rezultate la diverse concursuri şi nu ajung să fie premiaţi la Gală? Daţi o căutare în arhiva redacţiei şi veţi găsi zeci, sute de articole. Ei, profesorii lor, nu sunt valoroşi? Ei nu merită? Ei oare nu au suferit când au văzut că se poate doar pentru unii? Ei nu adus imagine Brăilei? Chiar nu vedeţi problema?!
Domnule Botea, mi-aţi declarat că treaba dumneavoastră, în calitate de inspector şcolar general, e să puneţi în valoare rezultatele copiilor. Vă întreb din nou: nu ar trebui atunci să fie puse în lumină toate rezultatele? Şi dacă tot există posibilitatea ca la Gală să se premieze mai multe concursuri în afara celor “clasice”, unde sunt ceilalţi copii cu performanţe din Brăila? Ca să nu mai vorbesc că mi-aţi repetat de vreo două ori că pe dumneavoastră nu v-a premiat nimeni pentru că aţi obţinut multe note de 10 la matematică la examenele naţionale. Asta doriţi? Să vă ridice cineva statuie pentru ce faceţi pentru învăţământul brăilean? Nu asta este menirea unui profesor? De a-şi învăţa elevii, de a-i ajuta să facă performanţă, de a le insufla valori morale, precum corectitudinea, egalitatea, cinstea?
În final, vreau să anunţ persoanele care s-au simţit ofensate în urma acestei anchete că nu a dorit nimeni să îi umilească pe copii. Dacă vreţi vinovaţi, uitaţi-vă la cei care i-au pus în situaţia asta. La acest aspect nu s-au gândit oare când s-au făcut “aranjamentele”? Cel mai probabil şi-au zis că nu vor fi prinşi. Ghinion!
Şi nu, nu îmi este ruşine că am scris despre “Afacerea Galei Excelenţei”. Pentru că eu o să am curajul să mă uit în ochii elevilor care vor veni anul acesta la redacţie în perioada concursurilor şi olimpiadelor şi voi şti că am fost corectă faţă de ei. Dar, voi, stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor, când veţi merge la evenimentele în care sunt prezenţi copii, părinţi şi profesori, o să aveţi curajul să vă uitaţi în ochii celor pe care i-aţi discriminat?
P.S.: Salut poziţia fermă a primarului Marian Dragomir faţă de acest eveniment, care nu s-a lăsat atras în aceste “jocuri murdare”.