Comandamentul de iarnă, activat de probă la nivel de municipiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comandamentul de iarnă, activat de probă la nivel de municipiu

Faptul că în mai multe localităţi situate înspre marginea judeţului, printre care Şuţeşti sau Făurei, a nins pe parcursul zilei de miercuri l-a determinat pe primarul Aurel Simionescu să activeze comandamentul de iarnă, la nivelul municipiului. "Am făcut un «tur» telefonic pe la mai multe primării din judeţ, ca să văd care e situaţia. Din câte am înţeles, nu a nins propriu-zis, ci mai mult a fulguit, dar nu strică să fim pregătiţi. La cum arată prognozele, nu de zăpadă mi-e frică, ci de polei, că nu e exclus să scadă temperaturile până la limita îngheţului. Am activat miercuri seară comandamentul de iarnă. Am avut o discuţie cu operatorii de salubritate (RER, Braicata şi Eco - firmele care au contract cu Primăria pentru activităţile de deszăpezire- n.n.) referitoare la stocurile de material antiderapant şi la situaţia utilajelor. Suntem pregătiţi cu tot ce trebuie", a declarat primarul Simionescu.
Edilul-şef a mai precizat că în această iarnă se va schimba modalitatea de lucru cu cei trei operatori de salubritate, dar şi cu firmele de la care aceştia închiriază utilaje pentru deszăpezire. "În anii trecuţi, aveam comandamentul zilnic la orele 7.00 seara şi 7.00 dimineaţa. La 7 dimineaţa era o vânzoleală de nedescris pentru că toţi şoferii de pe utilaje care ieşeau din tură veneau să îşi confirme lucrările executate. Cu greu mai reuşeam să mai facem o coordonare corespunzătoare a activităţii, să vedem unde mai trebuie intervenit, să trimitem utilaje acolo etc. Iarna asta schimbăm ora comandamnetului de dimineaţă, de la 7.00, la 8.00, pentru ca mai întâi să se întocmească situaţiile de lucrări şi apoi să putem discuta la concret cu ce mai e de făcut. Şi le-am mai cerut operatorilor de salubritate să vină la comandament cu situaţiile întocmite, fiecare în relaţiile pe care le au cu firmele de unde închiriază utilaje. Să nu mai vină buluc toate firmele şi firmuliţele care au câte un utilaj închiriat", a mai spus primarul Simionescu, în cadrul conferinţei de presă susţinute joi, 26 noiembrie. Declaraţia acestuia a fost făcută în contextul unei întrebări primite de la jurnalişti, care au vrut să ştie ce părere are edilul-şef de faptul că unul dintre poliţiştii de la Rutieră, anchetat în prezent pentru luare de mită, a fost înregistrat în timp ce făcea trafic de influenţă, impunându-i unei firme angrenate în activitatea de deszăpezire să închirieze un utilaj de la el. Simionescu a spus că nu consideră în regulă astfel de practici, dar că Primăria nu poate interveni în relaţiile de afaceri dintre operatorii de salubritate şi firmele sau persoanele de la care aceştia închiriază utilaje pentru deszăpezire.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro