Dar indiferent pentru ce aş opta ca început, tot aici aş ajunge: este revoltător, este inadmisibil ceea ce se întâmplă în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean. Mă revolt ca jurnalist, mă revolt ca plătitor de impozite, mă revolt ca brăilean, dar mai mult de atât, mă revolt ca mamă. Iar ceea ce mi se pare şi mai cumplit e că principalii responsabili, cadrele medicale, sunt în majoritate femei, în majoritate şi ele mame. Iar pentru asta îmi este cu neputinţă să le înţeleg, îmi este cu neputinţă să găsesc o cale de a le justifica comportamentul şi atitudinea.
Sigur, lipsurile din spital, salariile mici, programul încărcat de lucru, insatisfacţiile profesionale (pentru că, normal, când nu ai cu ce, e greu să obţii rezultatele dorite), pot fi argumente. Aşa s-ar putea explica să zicem, mirosul, gândacii, lenjeriile îngălbenite de vreme, mobilierul din timpul comuniştilor, saltelele ponosite, lipsa materialelor medicale sau de dezinfecţie. Dar nu le disculpă sub nicio formă tonul răstit, indolenţa, lipsa de compasiune. Pentru că, să condiţionezi atenţia pe care o dai unui copil bolnav de mărimea şpăgii mi se pare criminal! Cum o fi să te apleci asupra unui copil cu febră, chinuit de durere, încruntată şi nervoasă deoarece părintele lui nu a fost suficient de atent cu tine?! Sau, mai grav, să-l ignori. Cum o fi să te răsteşti la el în momentul în care nu stă liniştit la injecţie sau refuză să înghită medicamentele, pentru că ai buzunarul gol? Sau, mai grav, să te arăţi nervoasă sau morocănoasă în faţa unui copil bolnav, care are urgent nevoie de tine, doar pentru că cineva te-a derajat de la cafea sau de la ora de somn.
Toate lucrurile acestea se întâmplă, şi nu de azi de ieri. Şi, neoficial, se ştiu. În toate secţiile. Doar că în cazul pediatriei e mult mai revoltător pentru că e vorba de COPII.
Directorul Spitalului, Rodica Sin, a exclus însă din start că cele semnalate ar fi reale. OK, nu o contrazic, poate când a fost sâmbătă în control, chiar era curăţenie. Dar atât. În rest, mă îndoiesc că, dintr-o dată, toate cădiţele erau fără rugină, lustruite lună, aşternuturile curate, paturile reparate, becurile în funcţiune. Cât despre comportamentul cadrelor medicale, chiar dacă până acum nu a fost niciodată informată, deci nu ar avea cum să comenteze, pentru viitor ar putea afla uşor adevărul dacă s-ar ţine de promisiune şi ar instala acea căsuţă poştală pentru reclamaţii.
Oricum, dacă din punctul de vedere al directorului este convinsă că totul este în regulă, aş întreba-o, totuşi, ca de la mamă la mamă, dacă ar fi dispusă să-şi interneze copilul acolo. Chiar aşa, doamnă director, ca mamă, v-aţi interna copilul o săptămână la etajul V?
Coşmarul de la etajul V
Şi abia apoi contabilă, profesoară, medic, croitoreasă, jurnalist, director sau mai ştiu eu ce. Şi, mai mult, a fi mamă nu înseamnă a fi doar mama copilului tău. A fi mamă înseamnă să iubeşti copiii, necondiţionat, să faci tot ce îţi stă în putere să le alini suferinţa, să îi faci să zâmbească.
