Clinton, avans de 12 puncte procentuale în fața lui Trump | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Clinton, avans de 12 puncte procentuale în fața lui Trump

Democrata Hillary Clinton conduce detaşat cursa prezidenţială, cu un avans de 12 puncte procentuale în faţa republicanului Donald Trump, potrivit datelor furnizate de un nou sondaj, care demostrează cum susţinerea pentru miliardarul conservator s-a prăbuşit în ultimele două săptămâni în rândurile unor electorate considerate „cheie” pentru victoria în alegerile americane.

 

Hillary Clinton conduce alegerile prezidenţiale cu un rezultat final cuprins între 38-50% într-o cursă cu patru candidaţi, dintre care doi independenţi, potrivit unui sondaj naţional al ABC și citat de News.ro.

Asta înseamnă că democrata a înregistrat un avans important de 4% de la ultimul sondaj al postului de televiziune, care a fost publicat în urmă cu zece zile.

Donald Trump s-a prăbuşit considerabil în sondaje în ultimele două săptămâni, după ce peste zece femei au ieşit în presă pentru a-l acuza pe prezidenţiabilul republican de agresiune şi hărţuire sexuală.

Primele acuzaţii au ieşit la suprafaţă după ce republicanul a dezminţit că ar avea un comportament de „agresor sexual”, într-o înregistrare audio în care susţine că poate să pipăie organele genitale ale unei femei necunoscute tocmai pentru că este o celebritate.

De asemenea, miliardarul republican a stârnit noi controverse după ce a refuzat să spună în ultima dezbatere dacă va accepta rezultatele alegerilor prezidenţiale, oricare ar fi acestea.

În schimb, republicanul a declarat că rezultatele alegerilor riscă să fie falsificate şi a condamnat un complot orchestrat de „structurile de putere” din media şi de facţiuni internaţionale împotriva sa.

 

Cum ar vota categoriile sociale

Deşi Trump are un uşor avans de 43 până la 47 puncte procentuale în rândul americanilor albi, un grup câştigat cu un avans de 20 de puncte procentuale de Mitt Romney.

Republicanii trebuie să aibă o susţinere puternică în rândul electoratului alb dacă vor să aibă şanse la Casa Albă. Întrucât alegătorii non-albi votează în mod covârşitor de partea democrată.

Clinton are un avans de 35 până la 55 de puncte procentuale în rândul femeilor. De asemenea, aceasta a reuşit să-şi dubleze susţinerea în rândul femeilor cu studii universitare - un grup extrem de critic faţă de răspunsul ales de prezidenţiabilul republican pentru acuzaţiile de agresiune sexuală, care i s-au adus.

Sondajul de opinie o arată pentru prima dată pe prezidenţiabila democrată conducând în rândul bărbaţilor, cu 41 până la 44 de puncte procentuale, deşi asemenea rezultate intră în marja de eroare.

Cu doar două săptămâni până la ziua alegerilor prezidenţiale, cei doi candidaţi urmează să susţină discursuri în statele considerate cheie pentru cursa electorală, printre care se numără Florida, Carolina de Nord, Ohio şi Pennsylvania.

Campania democrată preconizează o victorie răsunătoare şi se concentrează pe preluarea controlului în cel puţin una dintre camerele Congresului SUA.

„Nu luăm nimic drept deja câştigat. la începutul campaniei, secretarul Clinton a susţinut că vrea să-i ajute pe toţi candidaţii înscrişi la urne. Aşa că organizăm o campanie coordonată şi colaborăm îndeaproape cu persoanele ce candidează la Senat şi Camera Reprezentanţilor. Dar nu considerăm că această cursă s-a terminat”, a declarat managerul de campanie Robby Mook.

În mai multe state, alegătorii au început să voteze anticipat, iar rezultatele sunt favorabile democraţilor.

Potrivit proiecţiilor electorale, o prezenţă reduse la urne va fi în special în favoarea lui Donald Trump.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro