Patru dintre membrii clanului "Băncuţă", implicaţi în scandalul de astă vară de la Constanţa, au fost deferiţi instanţei de judecată de procurorii constănţeni. Liderul grupării şi cei doi fii ai săi sunt acuzaţi, printre altele, de tentativă la omor calificat, în timp ce al patrulea va răspunde penal pentru alte infracţiuni. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Constanţa, după ce inculpaţii au fost cercetaţi în stare de arest preventiv.
Printr-un rechizitoriu din data de 15 septembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus trimiterea în judecată a lui Cocoş Băncuţă, a fiilor săi, Tani-Fidis şi Vasile, precum şi a rudei sale, Gheorghe Mărăraş. Primii trei vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, iar ultimul pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, ameninţare şi distrugere. Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 18 iulie, în jurul orelor 20.00, după o înţelegere prealabilă şi însoţiţi şi de alte persoane neidentificate până în prezent, cei patru au coborât din mai multe autovehicule în zona braseriei Tulcica, de pe str. Tulcei, din municipiul Constanţa, înarmaţi cu diferite arme albe, respectiv sabie, cuţit, coasă, furcă, lopată, topor, sapă, precum şi cu pistol cu bile. Băncuţă şi fii săi au urmărit, pe str. Prelungirea Tulcei, cinci persoane, pentru a le agresa în scop de răzbunare. În scurt timp au reuşit să-i prindă pe trei dintre aceştia, mai exact pe partea vătămată Dumitru Mirel C. şi pe doi martori, pe primul lovindu-l cu sabia, cuţitul şi alte corpuri dure. În urma loviturilor primite bărbatul a fost transportat la spital, unde s-a descoperit că a suferit leziuni extrem de grave, vindecabile în circa 100 de zile de îngrijiri medicale. Victima a fost diagnosticată cu fracturi la ambele antebraţe, numeroase plăgi tăiate la cap, umeri şi membre, cu potenţial de a fi produse şoc traumatic şi hemoragic şi implicit punerea în primejdie a vieţii, prin riscul ca în lipsa reflexelor de autoapărare să se producă leziuni importante la nivelul extremităţii cefalice, chiar cu risc vital pentru cel agresat. În aceeaşi împrejurare, după ce a coborât dintr-unul din autoturismele cu care inculpaţii au venit, Mărăraş a intrat înarmat cu o sabie într-un magazin alimentar situat la parterul unui bloc din apropiere, unde i-a urmărit pe alţi doi martori. "Acolo s-a comportat violent faţă de administratorul societăţii, pe care l-a ameninţat cu sabia şi l-a dat afară forţat din propriul magazin. De asemenea, inculpatul a lovit cu sabia în uşa magaziei, unde era un depozit de alimente, în care se refugiaseră cei doi martori, deteriorând tăblia de lemn a uşii respective prin spargerea acesteia şi crearea unui orificiu în zona mediană", se arată în actul de urmărire penală.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din magazin, imagini ce i-au ajutat pe anchetatori să afle cine sunt agresorii. Iniţial, aceştia s-au ales cu dosar penal doar pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, deoarece nimeni nu a vrut să depună plângere penală împotriva lor. Însă, după examinarea medico-legală a victimei, poliţişii s-au sesizat din oficiu întrucât s-a stabilit că loviturile primite de aceasta i-au pus în primejdie viaţa. Agresorii au plecat din Constanţa imediat după comiterea faptelor, pe numele lor fiind emise mandate de aducere. La trei zile de la comiterea faptelor ei au fost depistaţi într-un autoturism la ieşirea din municipiul Bucureşti, de poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale şi luptători SIAS din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. Ulterior au fost prezentaţi instanţei de judecată, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, ei aflându-se de atunci în spatele gratiilor.