Ciolacu si ciolanu’ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ciolacu si ciolanu’

Numai PSD plus ProRomânia şi ALDE ar fi putut să scoată asemenea mizerii pe care să le reunească, pompos, sub titulatura de moţiune de cenzură împotriva Guvernului. Nu zic că Guvernul Orban este vreo fată mare a politicii româneşţi, vreo soluţie miraculoasă a salvării României, vreo revelaţie a eficienţei şi performanţei ori vreo guvernare ruptă din Rai. Comparativ însă cu gruparea Dragnea – Dăncilă – Olguţa - Carmen Dan - Orlando Teodorovici, este de-a dreptul „parfum”.

Are, evident, greşelile lui, lipsurile lui, proştii, incompetenţii şi hoţii lui. Cu toate astea, să-i resproşezi actualului guvern că nu a luat cele mai bune măsuri în privinţa combaterii COVID-19, în conditiile în care tu ai promovat ideeea nerespectării unor reguli banale, cum ar fi purtatul măştii, mi se pare o mizerie. Cum o şi mai mare mizerie mi se pare să acuzi guvernul că nu „dezvoltă economia, pentru a creşte veniturile la buget”, într-o perioadă în care întreaga planetă a înregistrat un puternic recul din punct de vedere economic şi, implicit, al încasărilor la buget, într-un context global inedit, periculos şi dificil de gestionat. Poate că toate guvernele lumii ar trebui demise în prezent, pentru că mai toate economiile lumii au înregistrat scăderi record.

Desigur, guvernanţii de la noi şi de aiurea vor plăti electoral (şi nu numai), până la urmă, pentru greşelile comise, iar asta se va întâmpla la următoarele alegeri. Alegeri care, la noi, nu sunt programate peste nişte ani, ci peste doar câteva luni. Să laşi într-un asemenea context global o ţară fără un guvern deplin funcţional, cu atât de puţin timp înainte de alegeri, doar pentru a-ţi arăta tu muşchii în partid, mi se pare nu doar o iresponsabilitate, ci o mârlănie politică. Cu atât mai mult cu cât, de fapt, nici măcar nu-ţi doreşti guvernarea. Pentru că, să fim serioşi, PSD nu-şi doreşte să ajungă la guvernare în aceste momente, ci doar să mai sape la temelia actualei guvernări, în speranţa că va mai câştiga nişte voturi la următoarele alegeri. Un calcul cinic, făcut cu gândul la ciolan, fără nicio legătură cu problemele reale ale României. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro