Un partid frânt şi înfrânt. Un partid de-a dreptul zdrobit, nu de adversarii politici, nu de lipsa unui electorat loial, ci de propriile orgolii şi interese. Fără strategie, fără coerenţă, dar, mai ales, fără o mână de fier care să impună reguli, PNL se scufundă. Zi de zi, tot mai mult. Mlaştina îl trage la fund, mâlul ambiţiilor mărunte îl acoperă, iar el doarme. Probabil îi e confortabil aşa, din moment ce nu face nici cel mai mic efort să iasă la suprafaţă.
Ţara fierbe, statul de drept e în pericol, iar liberalii ... Ei bine, liberalii, membrii celui mai puternic partid de opoziţie, o lălăie şi o dau în gard. Ici colo câte o declaraţie leşinată, făcută – părerea mea – parcă din obligaţie. În rest, tăcere. Da, chiar şi acum, când zeci de mii de oameni sunt în stradă pentru a apăra legea şi dreptatea, în loc să organizeze conferinţe de presă, să rupă televiziunile şi să umple paginile ziarelor – alea multe, puţine, câte or mai fi încă nesugrumate de bocancul PSD – liberalii, şi de la centru, şi din teritoriu, dorm. Au, probabil, alte treburi. Mai importante. Care? M-a lămurit senatorul Florin Cîţu, un liberal de care n-am auzit până mai ieri. E proaspăt în politică, de aceea cred că a şi avut curajul să fie atât de sincer: „În PNL se iau în aceste zile decizii <importante>. De exemplu, să se facă alegeri de jos în sus (adică să se înceapă cu filialele) sau de sus în jos (să se înceapă cu conducerea executivă). Astăzi suntem prea absorbiţi de lupta internă. Iar în timp ce noi ne luptăm între noi, PSD distruge liberalismul şi ia prizonier statul de drept. Nu pot să înţeleg de ce nu ne luptăm (şi) cu PSD. Mimăm o luptă, dar să ştiţi că oamenii văd ceea ce văd şi eu. Văd că nu ne opunem cu adevărat PSD-ului. Astăzi, principiile liberale sunt strigate în stradă, dar apărate de doar câţiva politicieni”.
Mi-am amintit, citind rândurile acestea, de vechile declaraţii vehiculate în vremea în care se milita pentru unirea dreptei. Se spunea atunci că, dacă dreapta românească ar fi unită, PSD n-ar avea nicio şansă, în ciuda bazinului electoral, mult mai consistent decât al oricărui partid, dar care nu-i majoritar. Ceea ce îi dă putere PSD-ului este, de fapt, dezbinarea cronică a dreptei.
Ei bine, dreapta s-a unit între timp. Dar, din păcate, asta nu a însemnat doar aducerea într-un singur loc a programelor, platformelor, ideilor, proiectelor. Unificarea dreptei a adus într-un singur loc şi oamenii, cu orgoliile, cu ambiţiile, cu dorinţele lor de preamărire. Iar când la oamenii mici orgoliile sunt mari, rezultatele sunt ... cele care se văd.
Şi se văd al naibii de sumbru, atâta vreme cât unirea dreptei (forţată, pripită) nu a făcut altceva decât să transfere lupta dintre două partide în interiorul unui singur partid. A rezultat astfel un partid mare, unit, dar măcinat de o perpetuă ciolaniadă internă, acutizată de plecarea lui Blaga şi păstrarea Alinei Gorghiu ca unic lider. Unul extrem de slab, depăşit complet de situaţie - dezastrul perfect.
De ce v-am reamintit toate acestea? Pentru că vreau să înţelegeţi un lucru simplu: Dragnea nu e buricul pământului, nu e cel mai iubit dintre pământeni. E doar un parvenit din Teleorman, căruia dacă tot i s-a pus ţara la picioare de ce să nu-şi lustruiască bocancii de ea.
Iar singura forţă care îi poate ţine piept acum este forţa oamenilor din stradă. PNL doarme. Doarme în bocanci. PNL doarme pe bocancii lui Dragnea. Şi dacă cineva nu-i dă repede una în cap să-l trezească, impertinenţa cu aceste două ordonanţe va fi doar prima dintr-un şir de nemernicii. Cât timp Dragnea, flămând de putere şi încolţit de justiţie, e singur la masă, ţara va fi pentru el doar o cârpă de şters.
Forţa străzii e importantă. Acum, chiar extrem de importantă. Dar pe termen lung, înţelege odată Opoziţie de doi bani, nu va fi suficientă!
