Deşi în campania electorală actualul primar al urbei a prezentat problema câinilor comunitari ca una dintre priorităţi, iată, mâine poimâine se împlinesc doi ani de când a preluat funcţia şi lucrurile, nu numai că nu s-au îndreptat, ci, mai rău, par scăpate complet de sub control. Spunea cineva, "Câinii comunitari or să-l coste Primăria pe Simionescu", şi aşa va fi dacă nici măcar în al 13-lea ceas nu va lua măsuri. Recunosc, nu îi este uşor să găsească soluţii care să mulţumească pe toată lumea, dar, odată şi odată tot va trebui să facă ceva. Chiar şi cu riscul că una din tabere va fi dezamăgită. Pentru că, e clar, brăilenii sunt înregimentaţi în două tabere distincte: neiubitori şi iubitori de animale - deşi, din punctul meu de vedere nu acesta ar fi termenul corect pentru apărătorii maidanezilor. Dacă i-ar iubi în adevăratul sens al cuvântului i-ar vedea şi cum se chinuie. I-ar vedea că mulţi sunt sleiţi de puteri, râioşi, curge blana de pe ei, plini de răni dobândite în luptele cu alţi câini cărora le-au încălcat teritoriul. Ce fel de iubitor de animale poţi fi dacă gândeşti că a lăsa pe stradă un câine în asemenea stare şi a-i arunca atunci când ai prin casă un blid de mâncare e un gest de omenie?! Pentru că cei mai mulţi dintre ei, practic, atât fac.
E ca şi cum ai lăsa un om bătrân şi bolnav să se adăpostească sub scara de bloc şi singurul lucru pe care îl faci e să îi oferi când şi când puţină hrană. Nu spălat, nu primenit, nu un medicament atunci când are nevoie. Dacă un vecin e beat şi agresiv, suni la Poliţie. Dacă un altul cu probleme psihice urlă, sparge şi trânteşte, îl vrei la spitalul de nebuni. Dar câinii, indiferent de starea de sănătate, de comportament, trebuie lăsaţi liberi! Cel puţin aşa consideră iubitorii de animale. Aţi arunca cu pietre după un poliţist în timp ce arestează un şofer care a lovit pe cineva pe trecerea de pietoni? Bineînţeles că nu. Dar după un hingher care vrea să ridice un câine agresiv ce a muşcat un om, un iubitor de animale, da!
Nu vreau să înţelegeţi că aş fi adepta uciderii în masă a câinilor comunitari. Departe de mine gândul. Dar spun "da" cu toată convingerea eutanasierii celor bolnavi şi agresivi. Iar pentru restul... sincer, îmi asum riscul de a fi hulită şi recunosc: mi-aş dori ca Parlamentul să aprobe iniţiativa legislativă a prefectului capitalei, transmisă marţi Camerei Deputaţilor. Astfel, iubitorii de animale şi organizaţiile lor vor avea cea mai bună ocazie să demonstreze cu adevărat că le pasă.
Să negocieze o perioadă de tranziţie în care să se organizeze, iar în paralel voluntarii lor să înceapă campanii de strângere de fonduri. Aşa cum fac şi ONG-urile care luptă pentru copii, bătrâni, bolnavi. Că dacă tot îi doare, eu zic să şi facă ceva nu doar să ţipe şi să acuze. Eu una, aş fi dispusă să cotizez lunar, cu o anumită sumă de bani pentru a salva un câine de la moarte. Şi, sigur, sunt mulţi cei care ar proceda la fel.
Dacă nu vor să se implice concret, dacă nu vor trece de la vorbe la fapte şi vor continua să susţină că e obligaţia autorităţilor să finanţeze ţinerea câinilor în adăposturi la nesfârşit sau că ţine de atitudinea noastră civică să îi acceptăm pe străzi, să îmi fie cu iertare, dar nu sunt cu nimic mai buni decât cei pe care ei îi acuză de barbarie sau cruzime.
Cine e mai barbar?
Sunt din ce în ce mai mulţi, sunt din ce în ce mai gălăgioşi şi, parcă, tot mai agresivi. Au pus stăpânire pe tot şi, indiferent ce vor spune iubitorii de animale, ceea ce se întîmplă este inadmisibil.
