Trebuie spus că s-au parcurs mai multe etape până să se ajungă aici. Prima etapă, desăvârşită în evidenţa ei, a fost marcată de chiar Guvernul Boc. Acest guvern a fost o catastrofă. Abia după un an şi jumătate s-a încumetat să anunţe luarea unor măsuri care ar fi trebuit să fie administrate cu mult înainte. Apoi lipsa de forţă a acestui guvern, imposibilitatea lui de a determina instituţiile publice din teritoriu să aplice ceea ce se hotăra la nivel central (vezi acele hotărâri de consilii judeţene şi municipale, care sfidează şi Parlamentul, şi ministerele). Practic, Guvernul Boc a transformat ţara într-o caricatură. România nu mai funcţionează pe principii constituţionale, iar legislaţia e la cheremul unei puteri care, la rândul ei, o utilizează în funcţie de zona geografică şi stricta realitate determinată de aceasta. Mai mult, din toată această incredibilă debandadă vor profita tocmai cei care au provocat-o, fie provenind din zona puterii, fie provenind din zona opoziţiei, fie provenind din zona mafiotismului instituţionalizat.
A doua etapă spre dezastru poartă marca inconfundabilă a PSD-ului. Victor Ponta a pornit uşor cu "modernizarea" partidului, apoi a virat-o spre spiritul Guevara, care înseamnă, pentru orice om întreg la minte, "revoluţie" cu crima la rever. În cele din urmă a ajuns în China, de unde s-a întors strigând ca în perioada lui Mao: "Lovitură de stat!".
A treia etapă, mai subtilă, cea care a străbătut de la un capăt la altul celelalte două etape, este opera PNL-ului. Tandemul Crin-Vosganian n-a făcut altceva decât să potenţeze şi să accelereze tensiunile violente care alimentau raporturile dintre partide şi dintre diferitele segmente ale societăţii civile. Frapantă, în acest caz, a fost ambiţia lui Vosganian de a convinge societatea românească de necesitatea sancţiunii penale pentru Emil Boc. O întrebare se impune aici: pe dumneavoastră, domnule Varujan Vosganian, a vrut cineva să vă trimită în puşcărie pentru prestaţiile pe care le-aţi avut în Guvernul României?
Îngrijorarea preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, de proliferare a condiţiilor propice instalării de dictaturi militare în anumite state nu este gratuită. Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy insistă pe o guvernare unică la nivelul zonei euro. Culmea, şi nesperat, e că se opune chiar şeful zonei euro, Jean-Claude Juncker.
Nu întâmplător am adus în discuţie situaţia întregii Comunităţi Europene. România se află într-o poziţie asemănătoare, ba chiar mult mai gravă. Pe România va pune mâna cine va putea. Indiferent de rezultatul moţiunii, indiferent de ce forţă politică va prelua puterea, România, la douăzeci de ani de la Revoluţie, n-a făcut niciun pas. E la cheremul oricui. Nu criza e nenorocirea, ci nefuncţionalitatea totală a acestei ţări. Statul e mort, iar societatea civilă nu există. Şi dacă vă întoarceţi puţin în timp, veţi constata cine a făcut răul cel mare şi ce înseamnă "răul cel mare". La întrebarea "cine a făcut răul cel mare?" nu voi răspunde eu, dar voi preciza ce înseamnă "răul cel mare": distrugerea totală a oamenilor, anularea, sub imperiul necesităţilor economice, a oricărei etici, a moralei, a reperelor ce ţin de adevăr şi onestitate.
