Odată ajuns în acest oraş, două senzaţii se impun, izbindu-se una de alta ca două plăci tectonice: groaza şi mila. Dacă la intrarea în oraş scrie cu litere de tablă ruginite pe un monument realist-socialist: "Brăila, oraş martir", la ieşire ar putea la fel de bine să scrie cu aceleaşi litere de tablă ruginite: "Nene, fugi, bre, cât mai departe!". Lăsând cinismul deoparte, la ora actuală, Brăila deţine toate conjuncturile sociale dezastruoase, încât, după zece ani de viaţă între zidurile acestui oraş ferecat cu sute de lacăte clientelare şi redus la un plictis halucinant, a deveni o umbră dispreţuitoare care aude voci ar putea părea o dezvoltare civică cât se poate de "normală". Ceea ce, evident, e grav. A te avânta, om întreg fiind, pe străzile Brăilei implică un risc considerabil, căci smintirea e un factor iminent. Din ce se compune această smintire? Din următoarele componente: 1) starea de pustiu biblic, de han cu fantome, ce pluteşte, ca o pulbere invizibilă, printre pereţii caselor vechi, pe bulevarde etc.; 2) obşteasca mutră funcţionărească de animal de pradă, ce reprezintă firul care uneşte într-un numitor comun al scârbei şi resentimentului instituţiile publice; 3) ştergerea graniţei dintre conceptul istoric de partid şi pepiniera de interlopi.
Puse laolaltă, aceste trei elemente mai generează altceva, o excrescenţă a smintirii: CONFUZIA. Iar confuzia este una dintre cele mai eficiente metode de-a distruge comunitatea unui oraş şi, implicit, de-a face praf un oraş. De ce? Deoarece confuzia produce paranoia, iar paranoia produce neatenţia (motorul de bază al construcţiilor politice comuniste, după cum observă Cătălin Avramescu), iar neatenţia duce spre alegeri greşite. În primul rând, confuzia este, în mod fundamental, o emanaţie intoxicantă a politicului. Aşadar, când eu, ca alegător, trăiesc într-un mediu politic încâlcit, obscur, fără miză doctrinară (adică, fără o etică), la baza căruia se află o reţea clientelară la care, indiferent de culoare, sunt abonaţi prin afaceri comune toţi politicienii acelui mediu politic, devin automat paranoic, deci confuz, deci neatent, căci ştiu că, orice alegere voi face, voi fi tras în ţeapă. Odată insinuată confuzia, se petrece următorul fenomen: încep să gândesc pragmatic, mai exact prin apel la supravieţuire şi, confuz fiind, mă voi orienta spre cel care ştie să mă mintă cât mai convingător (la modul delicat, la modul sângeros - n-are importanţă!), mulţumindu-mă, să zicem, să primesc doar 1% din ceea ce mi se fură, numai pentru a scăpa de povara alegerii. Cu alte cuvinte, avem în faţă ceea ce se întâmplă, de pildă, la Brăila.
Însă există o soluţie ce poate pune piedică confuziei, chiar dacă termenul care o denumeşte a fost conotat stupid şi pervers, ca fiind o tactică economică a "prădătorilor": CAPITALISMUL. Sau, o definiţie mai convenabilă şi mai explicită în accepţiunea lui H.R. Patapievici: ordinea socială a proprietăţii private.
Concluzia e simplă: Brăila va ieşi din grota canibalilor financiari doar printr-o avalanşă de investitori. Extinzând aria, printr-o elementară deducţie logică, 2012 va avea un rol crucial, atât asupra Brăilei, cât şi asupra întregii ţări, căci "războiul nevăzut" se va da între OAMENII DE AFACERI şi BIŞNIŢARI. Altfel spus, între cei care pot crea un mediu al cooperării între indivizi şi cei care întreţin o junglă în care traiul decent aparţine doar celui care calcă pe cadavre.
Cine întreţine confuzia?
Şi, la fel de brusc, sub steagul secerii şi al ciocanului, brăilenii, cândva oameni de chibzuinţă, au intrat în fabrici, măcelării şi aprozare, şi-au trosnit degetele, şi-au băgat capul între umeri şi, într-o neclintire de statuie, s-au privit unii pe alţii pe sub sprâncene. Anii au trecut. Între timp, a venit iarna lui '89, pe străzi s-au rostogolit gloanţe, câteva ziduri s-au pătat de sânge. Din nou, anii au trecut, câinii le-au mâncat din sacoşă brăilenilor şi a venit 2011. În anul 2011, sub steagul U.E., în aceeaşi neclintire de statuie, brăilenii, cu capul încă băgat între umeri, se privesc unii pe alţii tot pe sub sprâncene.
