Daca vremea ramine in continuare frumoasa, in cel mult o saptamina, agricultorii nostri vor fi obligati sa inceapa in forta insamintarile. Temperaturile ridicate ii constring si apoi ar fi pacat sa nu exploateze din plin faptul ca ploile din ultimele zile au creat conditii optime pentru declansarea lucrarilor. Numai ca si anul acesta, ca si anul trecut, in prag de campanie, agricultura trece printr-o criza. Ca doar asa ne-am obisnuit sa fie in Romania: cind ploua, nu sint bani, cind sint bani, nu sint seminte sau sint cozi interminabile la motorina. Iar daca toate astea sint in regula, dispar ingrasamintele, nu se pot decolmata canalele de irigatii sau e seceta de nu intra plugul in brazda. Parca e un blestem ca lucrurile sa nu intre in normalitate, un blestem pe care, cei mai multi au sperat ca il vor invinge odata cu intrarea in Uniunea Europeana. Ei, bine, nu a fost asa, iar ca dovada, ne bate la usa inca o campanie cu multe probleme.
Din barca optimistilor, am sustinut intotdeauna ca integrarea este cel mai bun lucru ce ni se putea intimpla, singura sansa a agriculturii de a scapa, odata pentru totdeauna, de metehnele unui sistem prost cladit, prost inteles, in care orice subventie, orice ajutor, sint automat urmate de scumpiri in lant. Un sistem in care se produce la un pret mai mare decit cel la care se poate comercializa, in care banii vin intotdeauna cu intirziere, iar profitul se imparte inechitabil. Dar, in acelasi timp, de fiecare data am subliniat ca lucrurile se vor aseza greu, iar cind nu vor evolua asa cum ne-am fi asteptat, vina ne va apartine in totalitate. Si cred ca e momentul sa recunoastem: noi sintem vinovati de ce se intimpla acum in agricultura. Am avut trasate de catre UE linii clare. Daca nu am fost in stare sa le transpunem corect in practica, atunci sa tragem ponoasele! Am tratat tipic romaneste si alocarea fondurilor destinate dezvoltarii rurale, dar si pe cele destinate sprijinului fermierilor.
Si am sa ma opresc acum strict la subventiile alocate pentru 2007, si care, in ciuda faptului ca ar fi trebuit sa ajunga la fermieri cel tirziu la sfirsitul anului trecut, abia acum, timid, se pregatesc sa isi faca aparitia. Dar chiar si asa, putini vor fi norocosii care ii vor primi in prima transa. La cei mai multi, vreo 70-80%, banii vor ajunge mult prea tirziu pentru a fi utilizati in aceasta campanie. Repet, vina ne apartine in totalitate, iar prima pe lista este Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA), care nici pina acum nu a reusit sa faca operational un sistem informatic. Un soft pentru care statul roman a platit aproape 5 milioane de euro. Si, ne convine sau nu, imediat in urma APIA, trebuie sa asezam proprietarul roman de teren, care, in felu-i caracteristic, a tratat in bataie de joc banii europeni, supradeclarind, la nivel national, peste 1 milion de hectare. Pentru ca sint si acum tarani care nu au inteles ca UE nu are nevoie de votul lor si ca acesti bani, mult asteptati, nu au legatura cu campania electorala. Banii europeni sint pentru cel care lucreaza efectiv pamintul si trebuie folositi strict pentru finantarea lucrarilor agricole. Or ei, prost invatati in ultimii 18 ani, refuza cu nesimtire sa renunte la subventii, in ciuda faptului ca multi nici macar nu stiu in ce sola au amplasat terenul.
Trist este ca, din cauza stupizeniei, a ignorantei si a setei de bani necuveniti, circa 30 milioane de euro ce ar fi putut intra in agricultura braileana zac prin banci de mai bine de jumatate de an. Iar fermierii sint obligati sa-si finanteze lucrarile din credite bancare cu 12% dobinda!
Din barca optimistilor, am sustinut intotdeauna ca integrarea este cel mai bun lucru ce ni se putea intimpla, singura sansa a agriculturii de a scapa, odata pentru totdeauna, de metehnele unui sistem prost cladit, prost inteles, in care orice subventie, orice ajutor, sint automat urmate de scumpiri in lant. Un sistem in care se produce la un pret mai mare decit cel la care se poate comercializa, in care banii vin intotdeauna cu intirziere, iar profitul se imparte inechitabil. Dar, in acelasi timp, de fiecare data am subliniat ca lucrurile se vor aseza greu, iar cind nu vor evolua asa cum ne-am fi asteptat, vina ne va apartine in totalitate. Si cred ca e momentul sa recunoastem: noi sintem vinovati de ce se intimpla acum in agricultura. Am avut trasate de catre UE linii clare. Daca nu am fost in stare sa le transpunem corect in practica, atunci sa tragem ponoasele! Am tratat tipic romaneste si alocarea fondurilor destinate dezvoltarii rurale, dar si pe cele destinate sprijinului fermierilor.
Si am sa ma opresc acum strict la subventiile alocate pentru 2007, si care, in ciuda faptului ca ar fi trebuit sa ajunga la fermieri cel tirziu la sfirsitul anului trecut, abia acum, timid, se pregatesc sa isi faca aparitia. Dar chiar si asa, putini vor fi norocosii care ii vor primi in prima transa. La cei mai multi, vreo 70-80%, banii vor ajunge mult prea tirziu pentru a fi utilizati in aceasta campanie. Repet, vina ne apartine in totalitate, iar prima pe lista este Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA), care nici pina acum nu a reusit sa faca operational un sistem informatic. Un soft pentru care statul roman a platit aproape 5 milioane de euro. Si, ne convine sau nu, imediat in urma APIA, trebuie sa asezam proprietarul roman de teren, care, in felu-i caracteristic, a tratat in bataie de joc banii europeni, supradeclarind, la nivel national, peste 1 milion de hectare. Pentru ca sint si acum tarani care nu au inteles ca UE nu are nevoie de votul lor si ca acesti bani, mult asteptati, nu au legatura cu campania electorala. Banii europeni sint pentru cel care lucreaza efectiv pamintul si trebuie folositi strict pentru finantarea lucrarilor agricole. Or ei, prost invatati in ultimii 18 ani, refuza cu nesimtire sa renunte la subventii, in ciuda faptului ca multi nici macar nu stiu in ce sola au amplasat terenul.
Trist este ca, din cauza stupizeniei, a ignorantei si a setei de bani necuveniti, circa 30 milioane de euro ce ar fi putut intra in agricultura braileana zac prin banci de mai bine de jumatate de an. Iar fermierii sint obligati sa-si finanteze lucrarile din credite bancare cu 12% dobinda!
