Chivu, acuzat ca a batut un sofer | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chivu, acuzat ca a batut un sofer

Un sofer de maxi-taxi il acuza pe seful Politiei brailene ca i-ar fi dat doua palme peste ceafa, dupa ce autoturismele in care se aflau cei doi au fost la un pas sa se ciocneasca. Incidentul s-a consumat joi dupa-amiaza, pe Soseaua Rimnicu-Sarat, in zona supermarket-ului Billa, dupa ce soferul de pe microbuz, un brailean de 29 de ani, a pornit din statie. Cind a intrat pe banda a doua, a fost la un pas sa intre intr-un autoturism care, spune el, rula cu viteza pe contrasens, si intentiona sa reintre pe banda sa. Soferul povesteste ca a evitat cu greu impactul si a tras apoi pe dreapta, din celalalt autoturism coborind un barbat in civil, care l-ar fi lovit peste ceafa si l-ar fi amenintat in fel si chip, spunindu-i ca este seful Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Braila. Intrucit a recunoscut doar masina, Volkswagen-ul cu numarul de inmatriculare B-33-ECT, dar nu stia cum arata comisarul Catalin Chivu, barbatul a crezut ca la volan este soferul sau.
Ionel Catalin Nichita sustine ca incidentul nu s-a terminat aici,
intrucit cel care a coborit din masina Politiei a chemat apoi doua echipaje, carora le-ar fi dat dispozitie sa-l duca la sediu si sa-i aplice sanctiunea maxima. El spune ca politistii veniti la fata locului l-au bruscat, l-au dat cu capul de masina si l-au lovit in sediul politiei, unde a primit si doua amenzi. "Era in civil si s-a recomandat ca fiind comandantul Politiei. M-a luat de ceafa, mi-a tras doua palme, m-a apucat iar de git si a spus ca ma baga in ciment. M-a amenintat ca ma lasa fara permis si ca nu o sa mai pot sa practic meseria asta. A chemat doua echipaje de politie si le-a spus sa-mi dea maxim. Au vrut sa-mi puna catusele si le-am zis ca am martori in maxi-taxi, sa ma lase sa-i aduc, dar m-au luat cu forta si m-au bagat in masina si m-au dat cu capul de prag. La Politie mi-au confiscat telefoanele si m-au impins cu fata la perete. Mi-au facut doua procese verbale, ca i-am injurat, dar am refuzat sa le semnez", a spus soferul microbuzului.

Soferul de pe maxi-taxi nu stia cine conducea masina Politiei

Versiunea politistilor este cu totul alta: soferul de pe maxi-taxi a
intrat pe banda a doua fara sa se asigure, fiind cit pe ce sa fie lovit de masina condusa de seful Politiei. "Conducatorul microbuzului nu s-a asigurat la plecarea din statie, intrind pe banda a doua si obstructionind deplasarea regulamentara a unui autoturism al IPJ Braila. Conducatorul auto a fost oprit in trafic si sanctionat la regimul circulatiei rutiere, timp in care acesta a adresat injurii agentilor de politie, fapt pentru care a fost sanctionat din nou", a precizat comisar Costel Arbunea, seful Politiei Municipiului Braila. Pentru faptele sale, soferul a fost amendat cu 1.600 lei. Oamenii legii spun ca, daca se considera vatamat in vreun fel, soferul poate depune plingere la Parchet.
Pentru ca nu stia cine era cel cu care a avut disputa, soferul microbuzului a revenit, ieri, la sediul Politiei, cu avocatul sau, insa timp de trei ore nu au reusit sa afle nimic. "In situatia in care nu vom afla nimic astazi, vom depune un memoriu, daca il putem numi asa, catre domnul comandant, sa ne comunice cine a fost ieri in zona respectiva, ca sa putem sa promovam o actiune pentru abuz in serviciu impotriva dinsului. Apoi vom contesta si amenzile, intrucit atunci nu erau decit trei politisti si probabil ca acum pe procesul verbal or sa fabrice un martor", a precizat Daniela Voicu, avocatul braileanului.
In timp ce asteptau sa intre in audienta la cineva din conducere, soferul l-a observat pe unul dintre agentii care l-ar fi batut in sediul Politiei si a fugit dupa el, sa-l intrebe cum il cheama. Politistul, care a refuzat sa-si spuna numele, a fost cu greu scos de catre colegi din miinile celor doi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro