Chiru, Zamfirache, PP. Va fi palpitant

Fără platformă politică, fără mesaj, fără claritate în exprimarea concepţiei privind regimul politic prefigurat, Partidul Poporului nu promite decât un mare Minister Popular în care poate intra tot poporul român. Cu un lider care a rupt în două uşa DNA-ului, cu figuri şterse ce par rupte de activitatea cerebrală, cu oportunişti care configurează un adevărat şi extravagant mozaic de degenerare psihică, Partidul Poporului promite, deodată şi fără să respire, lucruri ce nici măcar in extremis nu se ating. Naţionalismul este livrat la pachet cu liberalismul, extrema dreaptă cu centrismul liric, socialismul tembel cu economia de piaţă, confiscarea cu donaţia, televiziunea cu aparatul prezidenţial, etatismul cu avionul lui Diaconescu. Acţiunile concrete sunt de o virtualitate absolută: se dau bani, dar nu se dau, OTV-ul este al dumneavoastră, dar nu este, poporul este suveran, dar n-are nici un cuvânt de spus.

Ce presupune acest lucru? Nimic altceva decât un zâmbet care ar trebui să îngheţe pe buzele tuturor celor care sunt tentaţi să surâdă ironici. Partidul Poporului se bate în sondaje cu PDL-ul. Nu cred că va urca mai mult de atât, dar e suficient pentru a deveni piesa decisivă pentru a înclina balanţa în favoarea oricărei majorităţi care va deveni, la un moment dat, necesară.

În Brăila, Partidul Poporului s-a conturat rapid. Cu preşedinţia asigurată de Gheorghe Chiru, filiala brăileană va face valuri pe scena politicii locale. Gheorghe Chiru s-a perindat pe la multe partide, dar mesajul lui politic a rămas neschimbat: convingeri conservatoare de dreapta, discurs anticomunist, naţionalism temperat. Spun asta în raport invers cu ceilalţi exponenţi politici brăileni, care, chiar dacă s-au ţinut cu dinţii de un singur partid, şi-au schimbat discursurile şi convingerile în funcţie de fiecare adiere de vânt ce anunţa, mieroasă, ziua "salariului". Pe de altă parte, Adrian Zamfirache, secretar general al PP Brăila, este reţinut în declaraţii cu anvergură politică, dar este foarte punctual atunci când denunţă afaceri administrative. Cine l-a urmărit, însă, de-a lungul timpului, în pofida faptului că apare şi dispare ca o umbră, poate constata, în raport cu poziţionarea sa faţă de ceea ce, de obicei, numim a fi statul de drept, o anume aplecare spre viziunea politică de extremă dreaptă a anilor '40.

În România, indiferent de culoarea politică a partidului sau a candidatului la preşedinţie, alegerile s-au câştigat ori cu discursuri de stânga, ori cu discursuri populiste. În Brăila, alegerile s-au câştigat numai cu pensionarii şi bugetarii nostalgici. Dacă până la sfârşitul anului se face curăţenie în sistemul bugetar, masa tradiţională de manevră electorală pliată pe discursul de stânga se subţiază considerabil. Dar, evident, noii convertiţi nu vor putea privi fără ură spre zona politicii populare europene. Şi atunci unde se vor uita? Spre Partidul Poporului, nu? Aşa că fiţi cu ochii pe el, va fi mai palpitant ca o telenovelă.