Chiar s-a întâlnit hoţul cu prostul? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiar s-a întâlnit hoţul cu prostul?

„Asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care persoane trimise în judecată, condamnate, spun părţi de adevăr. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba în ultimii ani şi vizează îngenuncherea statului român, umilirea societăţii. De ce suntem atacaţi? Că ne-am făcut treaba. Justiţia este într-un asalt de peste un an de zile. Dacă ne uităm cine atacă, vedem inculpaţi condamnaţi, trimişi în judecată, oameni care au bani, resurse, posibilităţi şi doresc decredibilizarea actului de justiţie. Azi, se pare că nu e atât de grav dacă eşti acuzat sau condamnat”. 

Aceasta este esenţa discursului şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de miercuri seara şi, de fapt, esenţa a tot ceea ce se întâmplă în ultima vreme. Este vorba despre un atac concertat la adresa DNA, în particular, şi a Justiţiei în general, desfăşurat de nişte infractori, de nişte inculpaţi, de nişte condamnaţi, de nişte indivizi dubioşi, certaţi cu legea, care pozează în victime ale unui închipuit sistem paralel. Nişte infractori ajutaţi şi promovaţi de televiziunile unor alţi infractori. Evident că toată această clică ar vrea-o jos pe şefa DNA, ar vrea desfiinţat DNA-ul, ar vrea ca hoţia la nivel înalt să nu mai fie pedepsită.

Există o vorbă din popor: „Hoţul strigă primul <hoţii!>“. Un popor a cărui inteligenţă este (sau era) mai mare decât a hoţilor ştie care-i hoţul. Vorba aceluiaşi înţelept popor: „Nu s-a întâlnit hoţul cu prostul!”.

Şi totuşi, sute de mii de români ajung să le plângă de milă hoţilor. Români săraci cu duhul şi la fel de săraci în general le plâng de milă unor hoţi care învârt zeci de milioane de euro, ţinând milioane de oameni în sărăcie, în ignoranţă şi fără educaţie. O masă de manevră, dar în acelaşi timp complice, fără nicio scuză în afara propriei indolenţe şi a lipsei puterii de a discerne între informaţii. Informaţii oferite de infractori, cu ajutorul angajaţilor unor alţi infractori.

Miercuri seara, Laura Codruţa Kovesi a părut singură. Dar, în acelaşi timp, foarte sigură. Cu un discurs elegant, dar ferm în acelaşi timp, fără să recite de pe nişte foi, fără ezitări, fără improvizaţii prosteşti. Un discurs serios, faţă în faţă cu o masă de jurnalişti şi aşa-zis jurnalişti, dar în primul rând faţă în faţă cu românii. Un discurs de 2 ore, prin care şefa DNA şi-a demonstrat profesionalismul şi tăria de caracter.

Comparaţi acest discurs cu cel al Olguţei Vasilescu, al lui Carmen Dan ori al Vioricăi Dăncilă! Sau cu al oricărui alt membru al actualului guvern ori cu al oricărui parlamentar PSD-ALDE! Este suficient ca să poţi identifica impostura, minciuna, parvenitismul, incompetenţa, prostia sau hoţia. Este suficient ca să-ţi dai seama că, dacă nu eşti prostul care s-a întâlnit cu hoţul, eşti pur şi simplu complice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro