• pentru brăileni legătura directă va fi asigurată de o pereche de trenuri de rang InterRegio, cu plecare spre litoral dimineaţa şi sosire seara târziu • mai au la dispoziţie şi o a doua legătură dirtectă, un tren de noapte care circulă pe relaţia Iaşi - Constanţa
Începând din acest weekend, intră în circulaţie Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de trei luni, mai precis până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră.
Pentru brăilenii care şi-au programat concediul pe litoral sau care au în plan escapade de un weekend compania a pus la dispoziţie o pereche de trenuri de rang InterRegio pe relaţia Galaţi - Constanţa şi retur. La plecare, trenul IR 1970 ajunge în staţia CFR Brăila la 07.28 (plecare la 07.30) şi va ajunge la destinaţie la 10.44. Pe ruta de întoarcere, plecarea din Constanţa este programată la ora 18.35, cu sosire în Brăila la 22.03.
Pentru brăilenii care preferă călătoria de noapte, există o a doua garnitură directă pe relaţia spre Constanţa, care vine tocmai de la Iaşi şi trece prin Brăila la 02.49, fiind programată sosirea la destinaţie la 06.19. În rest mai au la dispoziţie trenuri cu schimbare în Făurei şi Buzău.
“CFR Călători a pregătit un program special al trenurilor pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii. Astfel, trenurile suplimentare vor fi introduse, treptat în circulaţie, iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanţa / Mangalia şi retur. De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din ţară vor avea legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanţa şi staţiuni”, se arată într-un comunicat al CFR Călători. de asemenea, compania a anunţat că trenurile InterRegio spre şi dinspre litoral sunt dotate cu instalaţii de climatizare şi alte facilităţi: în unele vagoane din Trenurile Soarelui pasagerii pot beneficia de wifi gratuit şi de servicii bar-bistro (îngheţată, cafea, bauturi alcoolice şi nealcoolice, snacks-uri).
Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare, ceea ce înseamnă că studenţii beneficiază de gratuitate şi pe Trenurile Soarelui.
O călătorie Brăila - Constanţa, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online.
Compania recomandă călătorilor să îşi procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.
În ziua plecării trenului, în staţiile mari sunt disponibile şi servicii de “rezervare telefonică„ a locurilor: Bucureşti Gara de Nord – la numărul 021/9522; Constanţa – la numărul 0727 999 952; Cluj Napoca – la numărul 0731 990520; Timişoara – la numărul 0256 200 457; Braşov – la numărul 0268 421 700; Iaşi – la numărul 0232 202 777; Galaţi – la numărul 0236 496 000.