Iată cum şi-a apreciat Bunea Stancu rolul în alegerile interne din PSD: "Eu am fost acolo «ţintă piept», iar ei nu aveau nevoie de oameni incomozi. Nu cred că m-aş fi dus acolo dacă aş fi fost ales. Să fac ce? Să latru ca câinii la lună? Degeaba? Să le vorbesc degeaba şi ei să voteze tot cum s-a stabilit la cârciumă cu o seară înainte?". După ce am citit declaraţia, a trebuit să recunosc: da, domnule, Bunea Stancu e un om care ştie să extragă esenţialul din această aberantă politică românească şi o face atât de bine încât mai mai că ai putea spune că agramatismul şi bădărănia lui sunt de fapt reacţiile sfioase ale unui fluturaş destoinic, dar hărţuit de istorie. Priviţi! Priviţi ce mirabilă redare a fibrilaţiilor interioare şi câtă vigoare politică: "Eu am fost acolo «ţintă piept»". Adică cum a fost Bunea Stancu "ţintă piept"? Să înţelegem oare din această letală poetică stănciană că - după îndelungi contemplări ale statutului PSD - Bunea Stancu găsise antidotul regenerării social-democraţiei, dar rechinii de la centru, simţind că el ar putea eradica mizeria din partid, că ar putea fi ALESUL, i-au pus beţe în roate? Să deducem că Bunea Stancu are soarta crudă a marilor idealişti, a marilor strategi, a marilor mesianici? Nu ştiu, poate că nu vom primi niciodată răspunsuri la aceste întrebări mistuitoare, deoarece - nu-i aşa? - complexitatea personalităţii lui Bunea Stancu, deşi se exprimă prin umorile asudate ale unui atlet al mârlăniei, e la fel de indescifrabilă ca logica suprafracturată a unui alt mare "copil teribil" al pesedismului de gang, Aurel Simionescu.
Bun. Şi pentru că am adus vorba de buimăcire şi enormităţi, nu pot să-l scap din privire şi pe tartorul PNL Brăila, eternul interimar Constantin Cibu, unul dintre cei mai obtuzi politicieni din elucubranta faună locală, din punctul meu de vedere. În cazul lui Cibu asistăm, odată cu trecerea anotimpurilor, la intrarea abruptă a acestuia într-o perioadă a "esenţelor tari", a întoarcerii spre rădăcinile politicii. Mai exact, spre primii zori ai Imperiului Roman. "Chiar am luat cuvântul în CNEx şi am dat ca exemplu Roma antică. După cum ştiţi, atunci când erau situaţii speciale, romanii îşi alegeau un cezar, un lider care îşi asuma răspunderea pentru bunul mers al imperiului". Este declaraţia lui Cibu de acum două zile, punctul ei de pornire fiind votul pe bază de moţiuni. În politica brăileană, Constantin Cibu, în opinia mea, nu poate fi introdus în niciun reper inteligibil şi asta nu datorită complexităţii gândirii sale, ci din cauza diletantismului abisal pe care-l debitează prin orice frază. El este constant în afara spaţiului, timpului, istoriei şi a tot ce înseamnă politică, şi mai ales liberalism. Ca s-o spunem p-aia dreaptă, Constantin Cibu pare a fi un fel de romantic incurabil: în plină post-postmodernitate, Constantin Cibu vrea să readucă în PNL Brăila spiritul şi disciplina Imperiului Roman. Năucitor, ce pot spune! Nimic altceva decât năucitor! Oricum, la felul în care evoluează gândirea cibiană, mă aştept ca pentru alegerile din 2012, Constantin Cibu să propună codul samurailor ca platformă politică a PNL. Însă, dacă la PNL şi PSD se mai deschid gurile pentru a bifa o aparentă "activitate politică", la PDL Brăila tronează - ca s-o spunem româneşte - o dulce frecare de mentă şi un somn cu sforăituri cât bila de tun. Şi cu asta am zis totul.
Vedeţi voi, în faţa unor astfel de mediocrităţi ambulante, în faţa unor astfel de anomalii apolitice nu poţi decât să taci, apoi să te închini şi, la final, să-ţi pui întrebarea - de altfel inevitabilă - dacă politica brăileană este până la urmă doar o şcoală ajutătoare...