Şi, deşi sunt zile întregi în care oraşul efectiv duhneşte a porc, autorităţile au închis ochii sau, cel mult, au făcut declaraţii bâlbâite că vor lua măsuri. De ce? Pentru că de fiecare dată Caruz a adus argumentul "primordial": într-un oraş sărac, cu o rată a şomajului peste medie, el asigură locuri de muncă. Aşa e, are câteva sute de angajaţi, dar în ce condiţii şi pe ce bani? Asta cel mai bine salariaţii lui o ştiu! Şi mai are Gheorghe Caruz un argument în mânecă, pe care nu se sfieşte să-l scoată la vedere de câte ori are ocazia: brăilenii nu au suferit şi nu vor suferi niciodată de lipsa cărnii de porc, la preţuri accesibile, de producător. Iar autorităţile îl cred, deşi, nu mai departe decât vara trecută, o statistică a Ministerului Agriculturii spunea clar că noi cumpărăm cea mai scumpă carne de porc din România, aproape dublu faţă de vecinii din Galaţi sau Buzău.
Şi fiindcă veni vorba de Galaţi, pe cât de vehement a fost de-a lungul anilor în a critica autorităţile brăilene, pe atât de înţelegător s-a arătat Caruz cu cele de peste Siret. Şi asta pentru că, la Galaţi, a spus-o deseori patronul brăilean, a găsit întotdeauna sprijin în deschiderea unor spaţii comerciale. Nu ca la Brăila, unde în permanenţă i s-au pus beţe în roate! De fapt, de aici a plecat şi actuala lui nemulţumire: un spaţiu din Microhală, pe care l-a pierdut în urma unei licitaţii. Iar pentru asta, Administraţiei Pieţelor îi cere socoteală în instanţă.
De acord, dacă se consideră nemulţumit, e dreptul lui să-şi caute dreptatea. Ceea ce mă nedumereşte, însă, este suma pe care o cere ca despăgubiri, 178.000 lei, adică aproximativ 42.000 euro, reprezentând profitul net ce ar fi fost realizat în jumătate de an în acest spaţiu. Şi mă gândesc la două posibilităţi: fie suma e umflată, pe considerente doar de el ştiute, fie, într-adevăr, la Brăila, carnea de porc e extrem de scumpă. Iar faptul că în vară, faţă de mercurialul Ministerului, producătorii locali au ripostat că, de fapt, pe poarta fermei porcul pleacă la preţuri mici, care abia acoperă cheltuielile, şi că de vină pentru preţul exagerat din raft sunt doar comercianţii, mă mai duce cu gândul la ceva. Şi anume că, în ceea ce-l priveşte pe Caruz, atunci când bate cu pumnul în masă că statul nu-l ajută cu subvenţii, că nu e sprijinit cu anumite facilităţi, simte şi gândeşte ca un adevărat crescător de porci, dar când vine vorba să-şi şi valorifice producţia, se transformă instantaneu într-un veritabil comerciant de carne.
Cele două feţe ale lui Gheorghe Caruz
Veşnic nemulţumit, aproape nimeni nu a scăpat tirului lui de acuzaţii, de la capii Ministerului Agriculturii, conducătorii acestui oraş, reprezentanţii instituţiilor de control şi până la simplii cetăţeni ai urbei sau propriii angajaţi. Ba chiar şi împotriva Uniunii Europene patronul brăilean are când şi când un ghimpe. Şi toate acestea deoarece, consideră el, niciodată nu a fost suficient sprijinit, niciodată nu a fost suficient înţeles, niciodată nu i s-au recunoscut meritele şi importanţa în peisajul economic brăilean. Pentru el, subvenţiile de la Guvern nu au fost niciodată destule, deşi, cu mici execepţii, niciun alt fermier brăilean nu a încasat vreodată sume apropiate măcar. Sprijinul european a presupus, de multe ori pentru el, birocraţie, bătaie de cap, asta deşi de-a lungul anilor a avut printre cele mai mari proiecte de investiţii realizate cu fonduri nerambursabile. Amenzile primite de firmele lui (şi mă refer în special la cele acordate pe partea de mediu) au fost deseori contestate, şi asta pentru că, de fiecare dată, le-a considerat exagerate şi nedrepte. Niciodată nu a recunoscut că mirosul îmbâcsit de fecale care cotropeşte Brăila provine de la propriul complex, ci de la cetăţenii oraşului, care, în opinia lui, ar avea curţile ticsite cu coteţe şi cocini. A spus-o răspicat, în conferinţe de presă, deşi nu e un secret pentru nimeni că de ani buni a ocolit sau amânat pe cât posibil investiţiile de acest gen.
