Este clar: cu astfel de proteste, nici partidele aflate la putere, nici parlamentarii acestora şi, cu atât mai puţin, guvernul nu vor avea de ce să-şi facă griji. Dacă la Brăila sunt 10 nemulţumiţi, de ce ar trebui să-şi facă probleme Puterea? Dacă în ţară sunt câteva mii, de ce să-şi schimbe guvernul perspectiva? Dacă într-un minister sunt câteva sute, care apoi sunt momiţi cu stimulente destul de iluzorii, de ce să crească guvernul salariile tuturor bugetarilor? Dacă în învăţământ face greva foamei o singură învăţătoare, de ce s-ar agita Executivul pentru celelalte cadre didactice, mai ales că le-a promis salarii ceva mai mari din 2011, odată cu legea unică a salarizării? Ce mai contează că, de fapt, nu este deloc unică şi că anul acesta există deja în vigoare o lege la fel de unică a salarizării, completată de fel de fel de ordonanţe şi ordine ale miniştrilor? Şi ce dacă pensiile nu vor mai creşte până în 2012? Vede cineva pensionari nemulţumiţi, cu excepţia a doi, trei "rătăciţi"?
Am impresia chiar că, de fapt, actuala coaliţie de guvernare începe să fie convinsă că oamenii chiar nu sunt nemulţumiţi ori că aprobă, într-un fel, măsurile de austeritate, înţelegând că asta e situaţia actuală. Şi nu este departe de adevăr. În realitate, românul îşi duce traiul urmând filozofia după care s-a ghidat de-a lungul întregii sale istorii: "Asta-i viaţa, ce poţi să-i faci?". Acelaşi român care, de sute de ani, a ştiut doar să-şi apere sărăcia şi nevoile, vorba poetului, nicidecum să le eradicheze. Cei zece nemulţumiţi de la Brăila, plus alţi zece din Galaţi şi alte câteva zeci de prin alte oraşe din ţară nu vor putea schimba nimic. Cu atât mai puţin istoria.
