Oraş de cuţitari, de violatori şi de hoţi, oraş în care eşti tâlhărit, buzunărit în mijloacele de transport în comun sau agresat ziua în amiaza mare şi nimeni nu intervine, de frica borfaşilor şi a clanurilor mafiote ce mişună la tot pasul. Un oraş în care parcurile, Bulevardul, Faleza Dunării sau alte locuri de agrement au devenit raiul psihopaţilor, al spărgătorilor de seminţe, al boschetarilor, al drogaţilor şi al obsedaţilor sexual, în timp ce poliţiştii locali sau jandarmii se plimbă agale, doi câte doi pe alei, desfrunzind amintiri. Cam asta este faţa ascunsă a oraşului în care trăim şi imaginea pe care o oferă Brăila de astăzi cetăţenilor ei şi ţării întregi.
Despre Oraşul cu salcâmi şi miracolul Dunării am scris cu metafora câmpului cu dropii şi cu ţipătul de pescăruşi în apus de soare, când fluviul se scurge printre sălcii. Dar nu pot să trec cu vederea gunoaiele de lângă noi, nu pot să nu reacţionez când un obsedat sexual, condamnat la închisoare de două ori şi eliberat de fiecare dată înainte de termen agresează în câteva ore, o minoră, în municipiul Galaţi şi un băiat, pe faleza Dunării din Brăila. Ce siguranţă mai avem noi să circulăm prin parcuri sau să ne plimbăm pe malul Dunării?
Acum, când primăvara s-a instalat cu primele nuanţe de verde care căptuşesc mugurii copacilor şi putem să ne bucurăm de o plimbare pe jos, pe Bulevard, sau pe Faleză, suntem din nou terorizaţi de specimene de genul lui Cristian Georgel Alexandru, de 39 de ani, un violator în serie, un adevărat pericol public, lăsat în libertate de legile pesediste.
În urmă cu două zile, individul a agresat sexual o fetiţă de 10 ani într-o scară de bloc din Galaţi, iar după numai câteva ore, a fost prins de câţiva cetăţeni, în timp ce întreţinea relaţii sexuale orale cu un minor, pe faleza Dunării, la Brăila.
În plasa perversului sexual au căzut, de-a lungul timpului, mai multe victime, acesta având condamnări pentru că a violat şi a obligat la perversiuni mai multe minore, care se plimbau... tot pe Faleza Dunării sau pe Calea Călăraşilor. În 2013, violatorul a revenit în atenţia anchetatorilor, după ce a acostat mai multe eleve în incinta Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” şi în imediata vecinătate a unităţii de învăţământ, dar, pentru toate faptele lui, a fost eliberat cu sute de zile înainte de termen. Judecătorii primei instanţe l-au condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare, dar, în decembrie 2018, Judecătoria Brăila a admis propunerea comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Brăila de a-l lăsa liber pe Alexandru Cristian Georgel şi de a ataca din nou.
Ce să mai comentezi?! Într-o ţară în care o fetiţă 11 ani a fost violată de un bărbat care a postat imaginile pe reţelele sociale şi a primit doar doi ani cu suspendare, într-o Românie în care, o fată de 13 ani a fost violată de propriul tată în repetate rânduri, iar agresorul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, ca şi în multe alte cazuri similare, un violator în serie din Brăila atacă din nou şi, din nou, şi, culmea, pentru că aşa e legea, va căpăta o pedeapsă modică şi va fi pus iar în libertate.
De 8 Martie, zeci de femei au protestat în faţa Tribunalului Bucureşti împotriva condamnărilor prea blânde primite de agresorii care au abuzat minore. Ce au făcut jandarmii? La sfârşitul protestului, de 8 Martie, în loc să primească flori, femeile care au cerut ca violatorii să nu fie cercetaţi în stare de libertate şi să fie monitorizaţi după ce ies de la închisoare, au fost amendate cu 600 de lei pentru tulburarea ordinii publice.
La începutul acestui editorial spuneam că, la Brăila, parcurile, Bulevardul, Faleza Dunării sau alte locuri de agrement au devenit raiul psihopaţilor, al spărgătorilor de seminţe, al boschetarilor, al drogaţilor şi al obsedaţilor sexual, în timp ce poliţiştii locali sau jandarmii se plimbă agale, doi câte doi pe alei, desfrunzind amintiri. Şi abia a început primăvara...