La 1 Decembrie 2018 sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire. O sută de ani de când s-a înfăptuit visul de secole al românilor de a trăi într-un singur stat, iar Unirea a devenit realitate, prin efortul susţinut al românilor, prin eroismul şi jertfa de secole a acestui neam, dar şi prin tenacitatea liderilor politici şi a elitelor acelor vremuri, care au apărat interesele ţării şi nu s-au supus în faţa imperiilor vremelnice. La Centenarul Marii Uniri, harta României nu mai arată însă ca acum o sută de ani; ţara este ciopârţită, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, România nu este întreagă fără Basarabia şi fără nordul Bucovinei, iar politicienii de astăzi îşi urmăresc doar propriile interese şi nu mai sunt în stare să conştientizeze datoria pe care o au faţă de acest popor şi faţă de ţara care ar trebui refăcută. La Centenarul Marii Uniri, România este o ţară şubrezită de lupte intestine, condusă de un guvern de semianalfabeţi plini de ifose şi de privilegii, cu un popor îngenuncheat de sărăcie şi de neputinţă şi fără speranţa unor vremuri mai bune. Seceraţi de boli şi cu salarii de mizerie, românii îşi vând sănătatea pentru un trai mai bun, bătrânii mor singuri în case în satele pustii, iar tinerii se spetesc muncind pentru îmbogăţiţii peste noapte sau cerşesc la porţile Occidentului. La o sută de ani de la Marea Unire, mii de copii nu au o bucată de pâine pe masă şi nu ştiu să citească, iar alţii mor cu zile în spitale, pentru că statul român nu mai poate susţine un sistem de sănătate, iar săracii nu îşi permit tratamentele necesare în clinici din străinătate. La ceas de sărbătoare, românii visează doar la un cazan cu fasole dat de pomană de autorităţile locale, la o cană cu vin fiert, stropită cu câteva melodii de dor şi jale sau asezonată din plin cu manele. Din când în când, câţiva inşi „recalcitranţi” fac un pas în afara turmei sau a flancului în care sunt înregimentaţi, ies în stradă şi strigă „România, trezeşte-te!” sau „Deşteaptă-te române”, dar sunt imediat imobilizaţi, loviţi şi gazaţi de către jandarmii care au jurat credinţă faţă de ţară şi popor, dar obedienţi în faţa unor politicieni care fac legile ţării după chipul şi asemănarea lor.
Mi-aş fi dorit ca, în amintirea celor ce au căzut într-un alt decembrie, pentru răsturnarea unei alte dictaturi, pentru democraţie şi pentru libertate, la Centenarul Marii Uniri, România să arate altfel, iar românii să fie mândri de ţara lor! Atunci, în 1989, spuneam că „vrem o ţară ca afară!” De la an la an, entuziasmul nostru s-a estompat, liderii politici şi-au urmărit propriile interese prin legi date în crucea nopţii, partidul celor trei trandafiri a fost încălecat de liderul unei noi dictaturi, iar imnul României a devenit o glumă pentru gaşca de îmbuibaţi de la Putere. La centenarul Marii Uniri, exodul românilor a devenit o realitate crudă, iar România este în topul ţărilor cu cele mai multe persoane care trăiesc în diaspora. Aşa că ce sărbătorim noi la Centenarul Marii Uniri?
