De fapt, şi acum face tot ce ştie el mai bine - o dă după cireş, continuând să ne prostească. Adică, în loc să recunoască tranşant că a fost doar o afacere al cărei traseu îl stabilise clar încă din capul locului şi al cărei final se apropie (graficul negociat pentru investiţiile de mediu stă drept dovadă!), Gheorghe Caruz se plânge de criză şi de dificultăţile financiare ce s-au abătut asupra firmei. Ba, mai mult, ca să demonstreze că are "bună credinţă", flutură în stânga şi-n dreapta o nouă strategie, ce prevede introducerea societăţii în procedură de concordat preventiv, care are drept ţintă eliminarea riscului de executare silită şi... o eventuală redresare economică. Eu aş spune, însă, că este mai degrabă o procedură menită a-l pune la adăpost timp de încă 18 luni. Luni în care îşi poate vedea de afacere fără să-l doară capul, fără să-i mai ceară cineva socoteală, nici pentru datorii, nici pentru penalităţi, nici pentru angajamentele de mediu. Adică suficient cât să-şi facă ultimele livrări de animale, iar piaţa imobiliară să-şi revină.
Şi va obţine tot ce-şi va dori, sunt convinsă, atâta vreme cât pentru aprobarea acestei proceduri nici măcar nu e nevoie de acceptul unanim al creditorilor, ci doar al majorităţii, care deţine două treimi din masa credală. Iar cel mai important creditor al societăţii este chiar FAMILIA CARUZ.
De aceea îi pun la îndoială bunele intenţii. Dar şi pentru faptul că, în toată această lamentare, d-nul Caruz a uitat să precizeze ceva esenţial: dacă până în decembrie anul acesta nu îşi respectă angajamentele de mediu, societatea îşi va pierde oricum autorizaţia de funcţionare, deci alternativa nu poate fi decât lacătul.
Deci, despre ce redresare economică vorbim? Despre ce salvare? Sau mai bine spus a cui? Pentru că, de data aceasta, până şi argumentul primordial de care uzita de fiecare dată omul de afaceri, "dau pâine la sute de brăileni, care prin desfiinţarea complexului vor rămâne pe drumuri", nu-şi mai are rostul. Iar asta am citit-o negru pe alb chiar din planul de redresare. Sutele de brăileni "hrăniţi" de Caruz erau de fapt 192, din care, conform aceluiaşi plan, 92 pleacă acasă. Deci, pentru o sută de salarii de mizerie, pentru că, se ştie bine, muncitorii lui sunt printre cei mai prost plătiţi din Brăila, să mai suportăm noi duhoarea încă două veri?
Hai să fim serioşi! Că, odată şi odată, în locul acela se va ridica un cartier rezidenţial nu e nici speculaţie, nici zvon, nici măcar acuză la adresa lui Caruz. E pur şi simplu în mersul firesc al lucrurilor. E normal ca oraşul să se dezvolte şi foarte normal să se dezvolte spre o zonă în care există utilităţi. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, dacă nu ar fi venit criza, lucrurile ar fi fost de mult aşezate pe făgaşul normal. Dar criza asta a dat multe planuri peste cap, inclusiv pe ale lui Caruz. Că de-ar fi ştiut de ea, sigur şi-ar fi "negociat" mult mai bine contractul pe mediu.
Ce porcărie de criză!
La fel de rău ca şi atunci când am scris că pentru el Complexul de pe Baldovineşti este doar o investiţie strict imobiliară, din care o să mulgă până când ferma de la Tichileşti va fi complet pusă pe picioare, iar brăilenii îşi vor permite vile la marginea oraşului. Ei bine, de data aceasta, după ce va citi aceste rânduri, sunt convinsă că nu o s-o mai facă. Chiar n-ar avea de ce să se mai supere, ultima lui mutare demonstrând clar că în tot acest răstimp am avut dreptate: n-a luat nici măcar o secundă în calcul modernizarea şi realizarea investiţiilor de mediu. A muls şi atât, pozând în martir, în neînţeles, în şicanat politic. S-a plâns de câte ori a avut ocazia, dar a făcut bani. Iar noi, în tot timpul acesta, am înghiţit mizeriile şi mirosurile afacerii lui.
