Prezentau colegii mei in ziar, zilele trecute, sistemul prin care in schimbul unei sume de bani liceenii braileni isi fac rost de adeverinte medicale pentru a-si motiva chiulul, iar principala reactie pe care am primit-o din partea cititorilor a fost aceea de repros pentru faptul ca ne-am bagat coada intr-un sistem care functiona de cand lumea si care ii multumea deopotriva pe medici si elevi. Faptul ca ne educam adolescentii in spiritul spagii, ca avem grija sa cultivam "descurcareala" si "smecheria" nu mai ingrijoreaza pe nimeni, se pare, de multa vreme. Si, in treacat fie spus, ce pretentie sa avem de la acesti tineri sa respecte legea, cand in fiecare zi isi vad profesorii meditatori fentand-o, uitand sa plateasca la fisc banii obtinuti pentru educatia oferita in particular? Si ca tot vorbim de evaziune fiscala facuta in vazul lumii, ar merita sa pomenesc despre un alt articol al colegilor mei, cel legat de traficul de tigari. O problema asemanatoare, o reactie asemanatoare. Retelele de trafic de tutun, "castiga si ele o paine", "nu dau in cap la nimeni" si ne ajuta si pe noi, fiindca "facem economie de 60 de lei pe luna".
Departe de mine gandul de a reprosa ceva cititorilor. Constat doar ca avem uneori tendinta sa fim neobisnuit de indulgenti, chiar intelegatori cu cei care merg pe langa lege. Si ma intreb, prin urmare, daca nu cumva sistemul oficial de justitie, pe care cu totii il vedem stramb si caruia toti avem ceva sa-i reprosam - de la ocolirea marilor corupti, pana la pedepsele prea blande pentru unii criminali sangerosi -, nu este o reflectie a felului in care fiecare dintre noi, in sinea noastra, ne-am obisnuit sa impartim dreptatea. Adica stramb.
