Ieri seară însă, pe parcursul unor dezbateri legate de legea pensiilor, Corâci a făcut o declaraţie, care pe mine una m-a uimit. Se discuta despre noua lege a pensiilor, despre pensiile de lux, despre vârsta de pensionare, care, conform noului act normativ va fi aceeaşi şi pentru bărbăţi, şi pentru femei, 65 de ani. Ei bine, reprezentanţii sindicatelor au încercat să explice că această măsură nu este tocmai corectă, pe de o parte luând în calcul speranţa de viaţă a românilor, iar pe de alta faptul că din cauza responsabilităţilor suplimentare pe care le au ca mame şi soţii, femeile vor da din ce în ce mai puţin randament după 60 de ani. În acest sens, sindicatele militau pentru pensionarea mai devreme a femeilor, şi, dacă nu a tuturor, măcar a mamelor. Cu atât mai mult cu cât, spuneau liderii, femeile care rămân acasă să îşi crească bebeluşii un an sau doi, oricum pierd la pensie. Iar o soluţie onorabilă ar fi fost, din punctul lor de vedere, ca mamele salariate să poată ieşi la pensie mai devreme în funcţie de numărul de copii, astfel: pentru un copil, mama să se poată pensiona mai devreme cu un an faţă de vârsta standard, pentru doi copii, cu doi ani, iar de la 3 copii în sus, cu 3 ani.
Nu discut aici această propunere şi nici că, pentru români, 65 de ani este o vârstă mult prea înaintată având în vedere condiţiile în care trăim şi muncim. Nu asta m-a deranjat, ci răspunsul lui Corâci în calitate de reprezentant al patronatelor. Preşedintele UGIR a ţinut să menţioneze că patronatele nu se opun creşterii vârstei de pensionare la 65 de ani atât pentru femei cât şi pentru barbaţi, dar şi că femeile care stau acasă 1 an sau 2 pentru creşterea copilului să zică cumva "mersi" că această perioadă li se consideră vechime în muncă. Pentru că, la urma urmei, stau acasă. "Cred în egalitatea dintre sexe, dar faptul că li se consideră vechime în muncă această perioadă este suficient", a spus Corâci.
Eu nu ştiu dacă domnul Corâci are soţie sau copii, pe net nu am găsit un CV în care să fie precizat lucrul acesta. Nici despre părinţii săi nu l-am auzit vorbind vreodată, ca să am habar despre ce fel de fiu este. Dar, după această declaraţie - care din punctul meu de vedere, ca mamă, mi se pare o nerozie - îmi tot stăruie în minte o dilemă: oare ce fel de mamă o fi avut domnul Corâci, dacă e capabil să gândească aşa? Că dacă eu, mamă a unui singur copil, care din fericire a fost un copil obişnuit, fără probleme majore de sănătate, m-am simţit ... nu ştiu... nedreptăţită cred, oare cum s-or fi simţit femeile cu 2, 3, 4 copii, ca să nu mai spun de cele care au avut neşansa să aibă copii bolnavi?!
Pentru că, să fie clar, nu vorbim aici despre acele mame care toarnă copii pe bandă rulantă doar pentru a-şi spori veniturile din ajutorul social. Astea n-au muncit niciodată, deci nu fac obiectul dezbaterii. Vorbim despre femeile normale, care aduc pe lume copii mânate de cele mai nobile sentimente. O asemenea femeie nu ar cere niciodată facilităţi şi nici nu ar avea nevoie de recunoaşteri sau recompense. Dar, parcă, nici aşa să i se arunce în faţă o asemenea stupizenie - doar au STAT acasă! Nu e corect!
Nu e corect, mai ales că, domnule Corâci, copilul unei astfel de femei va munci peste ani ca să vă asigure dumneavoastră pensia!
Citeşte blogul lui Cati LUPASCU
