Zilele trecute un social-democrat pe care îl respect mi-a pus următoarea întrebare: “Chiar aşa?! PSD n-a făcut nimic bun?” Întrebarea a venit în contextul în care, într-adevăr, editorialele din ultima vreme sunt extrem de acide când vine vorba despre liderii PSD de la Bucureşti şi politica guvernamentală, cu sinistra Viorica Vasilica Dăncilă în frunte. Răspunsul meu imediat a fost NU. Şi nu voi argumenta aici de ce cred că de la câştigarea alegerilor de către PSDragnea a fost cea mai neagră perioadă atât pentru social-democraţii cinstiţi şi cu bun simţ cât şi pentru societatea românească, în general. După acea discuţie am rămas totuşi pe gânduri în încercarea de a găsi ceva bun făcut de PSD de când a preluat puterea. În primul rând, mi-a venit în minte Podul peste Dunăre. E adevărat, brăileanul Mihai Tudose, în calitate de premier, s-a zbătut pentru acest proiect de infrastructură, dar până la urmă el este tot din PSD şi la vremea respectivă se număra printre liderii de la Centru. Apoi mi-a venit în minte programul “Tomata”, de ajutorare a legumicultorilor pentru cultivarea roşiilor româneşti şi în sezonul rece. Sigur, nu sunt vreo expertă în nevoile agriculturilor, dar ştiu că orice ajutor venit de la stat în acest sector este în primul rând în avantajul consumatorilor. M-am gândit apoi la salarii. Ei bine, singurul aspect pozitiv din toată această “revoluţie” este, după părerea mea, creşterea salariilor în administraţia publică locală şi centrală. Pentru că în restul domeniilor legea salarizării unitare şi revoluţia fiscală au produs o harababură. Trec peste excesele unor primari care văzându-se cu “verde” de la Guvern au umflat lefurile angajaţilor până aproape de falimentul UAT-urilor respective. Teoretic, acest pas trebuia făcut demult! Din punctul meu de vedere, salariile în domeniile cheie pentru progresul unei societăţi democratice trebuia crescute demult. Domenii cheie? Educaţia şi Sănătatea. Apoi, cu un popor sănătos şi educat, treceai în etapa următoare: Justiţia şi Ordinea publică, aici intrând nu numai magistraţii ci şi poliţiştii, jandarmii. În fine, un popor sănătos, educat, strunit cu instrumentele puterii judecătoreşti, are dreptul şi la respect din partea funcţionărimii cu care intră în contact deseori. În acest context, nu poţi să ai pretenţia la profesionalism de înaltă clasă, la idei inovatoare, la productivitatea muncii în administraţiile publice fără salarii pe măsură. În acest moment, PSD a transformat primăriile, consiliile judeţene, administraţiile în general, în aspiratoare de oameni calificaţi. Asta dacă există locuri vacante. Cum nu prea există, funcţionari care şi-au făcut treaba şi când lefurile erau de mizerie, laolaltă cu colegii lor indolenţi, neprofesionişti, rău-voitori, puturoşi, care “rup uşile” la ora 16.00, urmează să primească salarii la fel de grase spre disperarea noastră, a contribuabililor, dar şi a şefilor. Este limpede că atât primarul Marian Dragomir cât mai ales Francisk Chiriac, preşedintele CJ, au frustrări când vine vorba de personalul din subordine.
“Salariile au crescut, din păcate productivitatea muncii, nu”, este declaraţia mai mult decât relevantă a preşedintelui CJ. Păi, să ia măsuri, să-i sancţioneze, să-i dea afară!, vor spune unii. Din păcate, este atât de multă birocraţie când vine vorba de sancţionarea unui funcţionar public încât nu e de mirare că nici lui Gheorghe Bunea Stancu nu i-a ieşit figura cu un beţiv din CJ. Într-o administraţie normală şi europeană, primarul şi preşedintele CJ vin cu strategia, iar echipa vine cu idei pentru implementarea legală. Dacă “echipa” bagă beţe-n roate - şi mă refer în primul rând la organizarea licitaţiilor, extrem de importante pentru succesul unei administraţii – fie din neştiinţă, fie din rea-voinţă sau alte interese, pierde oraşul, pierde judeţul, pierdem cu toţii. Sigur, până la urmă este responsabilitatea lor, a şefilor administraţiei, să găsească soluţii legale pentru a-şi construi o echipă competitivă care să nu le submineze mandatul. Dar asta nu ne încălzeşte cu nimic pe noi cei care trăim în acest oraş, în acest judeţ, şi care ne uităm, cu jind, spre “Casa albă” cum pentru unii timpu' trece, leafa grasă merge.
