Mergi la conţinutul principal

Ce avem, cu adevărat, de învățat?

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

Dacă fericirea este obiectivul vieții noastre - pentru că Iubirea asta ne dorește -, atunci nu plăcerea este obiectivul de atins. Dar plăcerea poate fi chiar obstacolul în calea fericirii.

Poate exista, astfel, o fericire a trupului?

Ce este adevărat din ceea ce pare a-ți oferi o lume?

Răspunsurile nu pot veni dintr-o lume a iluziilor, pentru că ar fi date tocmai pentru a le continua.

Liniștea - cea dincolo de cuvinte – oferă, însă, toate răspunsurile. Iar liniștea adevărată nu are nevoie de timp, lăsând deoparte lumea și iluziile ei, întreținute de conflict.

În adevărata liniște, lumea nu are nimic de oferit, și nici nu ai nimic de învățat din lumea care ar vrea să-ți procure obiectivele captivității ei, folosind conflictul drept principal instrument.

De aceea, iertarea este calea prin care conflictele sunt trecute cu vederea și  face loc liniștii adevărate. În adevărata liniște, dispare orice conflict și orice nedreptate, iar fratele tău -pe care l-ai zugrăvit cândva în culorile sumbre ale păcatului- îl va primi pe Însuși Hristos, cel plin de Pace.

Va crede Hristos în iluziile tale despre fratele tău, ori în iluziile fratelui tău, El fiind chiar Adevărul?

Ca și în fratele tău, și în tine Hristos stă foarte liniștit și te îndrumă, cu blândețe, să-ți recunoști Iubirea.

 

„Toma i-a zis: Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea?

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (...)

Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el.

Cel ce nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziți nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.

Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;

Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.

Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze.

Ați auzit că v-am spus: Mă duc și voi veni la voi. De M-ați iubi v-ați bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.”

(Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 14, 5-6, 23-28)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro