Casa Tineretului rămâne încuiată pe termen nedefinit deoarece Consiliul Judeţean nu reuşeşte să găsească o firmă interesată să preia contractul de reabilitare a staţiei de pompare a apei pentru stingerea incendiilor. După cum se ştie, clădirea a fost închisă în luna noiembrie a anului trecut, imediat după tragedia din clubul bucureştean "Colectiv", fiindcă s-a descoperit că instalaţia antiincendiu nu este funcţională. Vicepreşedintele CJ, Viorel Mortu, ne-a declarat că din noiembrie şi până în prezent s-a scos de trei ori la licitaţie contractul de reabilitare a staţiei de pompare, însă nu s-a prezentat niciun ofertant. "Dacă e să luăm lucrurile de la începuturi, prima licitaţie a fost anunţată în iulie 2015, deci cu vreo cinci luni înainte de «Colectiv». Nu a fost nicio firmă interesată atunci, nici în noiembrie 2015, când s-a reluat procedura. Ultimele două tentative au fost pe parcursul acestui an, una în ianuarie şi una în urmă cu câteva zile. La fel, niciun rezultat... Problema ţine de bugetul alocat pentru această lucrare. Conform normativelor în vigoare, suma scoasă la licitaţie este de 23.563 lei, fără TVA. Mai mult de atât nu putem oferi, pentru că am încălca legea. Suma li se pare prea mică firmelor, acesta este semnalul pe care l-am primit. Lucrarea este destul de complexă, migăloasă, presupune existenţa unor specialişti în domeniu, meşteri, ingineri, nu poată fi făcută de oricine. Iar în condiţiile astea firmele preferă să nu se complice... Noi păţim cu Casa Tineretului ceea ce a păţit Primăria cu fântâna arteziană din Piaţa Traian sau cu Castelul de Apă din Grădina Mare, lucrări scoase la licitaţie de câteva ori, dar la care nu s-a prezentat niciun ofertant", ne-a declarat Viorel Mortu.
Surse din cadrul CJ ne-au informat că situaţia este chiar mai gravă decât pare la prima vedere, în contextul în care mare parte din instalaţia ce ar trebui reabilitată nici măcar nu mai există pe poziţie. Practic, atât motoarele staţiei de pompare cât şi alte componente metalice au fost furate. Nimeni nu ştie când s-a întâmplat asta şi nici cum a fost posibil să fie sustrase acele motoare masive, aflate într-o dependinţă din spatele Casei Tineretului, deci în plin centru al oraşului.
Cert este că din cauza nefuncţionării instalaţiei antiincendiu, Consiliul Judeţean nu poate primi acreditare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a putea reintegra în circuitul public sala de spectacole şi celelalte spaţii din respectiva clădire. După cum vă informam încă din noiembrie 2015, ciudat este faptul că deşi instalaţia de apă a Casei Tineretului are probleme de ani de zile - pe lângă faptul că au fost furate componente esenţiale, nici cele rămase pe poziţie nu sunt tocmai în regulă, fiind blocate din cauza unui strat gros de rugină - ISU Brăila nu a depistat nimic în neregulă înainte de a se întâmpla nenorocirea din "Colectiv". Ultimul control făcut de ISU la Casa Tineretului a fost în 2013. După cum s-a consemnat în documente, atunci au fost depistate doar deficienţe de ordin organizatoric, pentru care au fost aplicate trei avertismente personalului ce deserveşte clădirea. Despre faptul că nu există protecţie la incendii nu s-a spus nimic, iar clădirea a găzduit numeroase evenimente, care au umplut până la refuz sala de spectacole...
În prezent, lucrurile s-au schimbat, iar fără respectarea tuturor normativelor din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, Casa Tineretului nu are nicio şansă să fie autorizată pentru funcţionare. În acest context, autorităţile locale se văd nevoite să caute cu disperare spaţii pentru evenimentele culturale anunţate în perioada următoare. Festivalul de carte, de exemplu, încă nu se ştie unde se va desfăşura. Pentru deja tradiţionalul Festival "George Grigoriu" s-a găsit, totuşi, o soluţie. Vicepreşedintele Viorel Mortu ne-a declarat, ieri, în exclusivitate, că acesta se va ţine în aer liber, pe scena de la Esplanadă, în perioada 25 - 27 mai. Asta deoarece nu mai e nicio şansă ca problema instalaţiei antiincendiu să fie rezolvată până atunci. "Chiar dacă am face acum o licitaţie şi am avea un câştigător, lucrările ar dura câteva luni. Asta ca să nu mai zicem de probabilitatea să se facă vreo contestaţie care să amâne cu câteva săptămâni, poate chiar luni, deschiderea şantierului...", ne-a mărturisit Viorel Mortu.