Casa-fantomă din Centrul Istoric | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Casa-fantomă din Centrul Istoric

Monument istoric transformat în bloc de locuinţe, fără nici un fel de autorizaţie de la Primărie sau vreun aviz de la Culte şi Patrimoniu. Este situat chiar în zona zero a oraşului, în spatele Bisericii Buna Vestire (Greacă) în cartierul select construit de comercianţii şi armatorii greci din Brăila pe la 1900. Discutăm despre Casa Manos, de pe strada CA Rosseti, ajunsă acum, cu tot cu anexe pictate într-un roz fondant, în totală notă discordantă faţă de culoarea corpului principal de imobil, proprietatea comună a 9 familii. Acestea au cumpărat apartamentele gata compartimentate şi amenajate de la "Construct P&G", intrată între timp în faliment şi aflată în prag de dizolvare, aparţinând omului de afaceri Gheorghe Puşcaşu. Printre fericiţii proprietari se numără chiar Angelica Bratu (ex Pamfil), fosta şefă a juriştilor Primăriei Brăila. De ce nu s-a obţinut nici un fel de autorizaţie pentru intervenţia asupra clădirii monument istoric? Puşcaşu ne-a explicat că fostul primar Constantin Sever Cibu l-ar fi asigurat că nu este nevoie: "Lasă că mai vedem cu autorizaţia", i-ar fi promis cel care a trecut recent la cele sfinte. Convenabil, nu-i aşa? Cine se duce pe lumea cealaltă să verifice cu Cibu informaţia?

Apendicele roz, "ditamai blocul: două etaje plus mansardă!"

Anexele gospodăreşti din spatele Casei Manos au fost alipite într-un melanj inestetic ansamblului arhitectural al imobilului afaceristului grec Andrei Manos, pentru a face loc unor amenajări interioare care să permită compartimentarea a 9 apartamente. De parcă şi constructorului care s-a ocupat de lucrări i-a fost ruşine de ce-a ieşit, corpul de clădire este aproape în totalitate ascuns vederii de la stradă. Cu o singură excepţie: culoarea roz - fondant a zugrăvelii exterioare şi tâmplăria PVC de mai multe culori, iar toate acestea se întrevăd în fundul curţii ca un apendice hidos al casei - monument istoric. Ce a ieşit este un nefericit amestec de stiluri, pornind de la eleganţa arhitecturală a corpului principal al Casei Manos, până la oribilitatea construcţiei roz lipită de spatele clădirii. Mai grav, totul s-a întâmplat fără ca autorităţii locale să-i fi fost solicitată vreo autorizaţie de construire, sau vreun aviz celor de la Direcţia de Patrimoniu. Facem precizarea că anexele respective cică existau la momentul la care clădirea naţionalizată de comunişti a fost retrocedată urmaşilor proprietarilor, dovadă fiind un plan datat 2003 care arată că la construcţia principală C2 (cu o amprentă la sol de aproape 248 mp) este alipită C1 (anexa cu o amprentă la sol de 190 mp) o construcţie înghesuită în colţul din spate al imobilului până la limita de proprietate cu vecinii.
Cazul ne-a fost semnalat chiar de către unii dintre proprietarii apratamentelor din imobilul respectiv. "Mi-am luat un apartament acum câţiva ani, în centru, pe C.A. Rosetti, chiar în spatele Facultăţii Constantin Brâncoveanu. E o casă monument istoric, Casa Manos. O puteţi găsi clasificată pe site-ul cu lista monumentelor istorice din Brăila. E Casa Manos, C.A. Rosetti nr. 2, monument istoric. Puşcaşu de la P & G Construct a construit un bloc de locuinţe lipit de Casa Manos. Adică a modificat Casa Manos, a făcut blocul ăla şi se poate intra direct din acest bloc în monumentul istoric. E o mizerie roz. Apartamentele sunt mari, apartamentul meu are peste 100 mp, e de 3 camere. Am avut nişte probleme pentru că m-au inundat de sus cei care stau în nişte garsoniere şi aşa am ajuns să verific în ce condiţii au ajuns acolo în clădire. M-am dus la Autoritatea de Stat în Construcţii, am făcut adresă la Culte şi aşa am aflat că nu există autorizaţie de construire. Nu există cartea tehnică a construcţiei, cu proiectul pe instalaţii, cum se face la orice construcţie. Plus că legea spune foarte clar că atunci când intervii la orice monument istoric îţi trebuie avizul de la Culte şi îţi trebuie autorizaţie de construire, că altfel nu ai cum să îţi obţii avizul de la Culte. Vorbisem cu Marian Ion fostul arhitect-şef al municipiului şi mi-a spus clar că nu există autorizaţie de construire pentru clădirea aia. Am vorbit şi cu cel care a făcut cadastru acolo şi spune că nu s-a dat o autorizaţie de construire, ci o autorizaţie de renovare. Dar acolo e o construcţie nouă. E ditamai blocul construit: două etaje plus mansardă!", se plânge unul dintre proprietarii din Casa Manos într-o reclamaţie trimisă pe adresa redacţiei.

Casa Manos, "hăcuită" în 9 apartamente

Faţă de toate aceste acuzaţii, reporterii "Obiectiv" au luat legătura, pentru a obţine un punct de vedere, cu omul de afaceri Gheorghe Puşcaşu, fostul proprietar şi administrator al firmei de construcţii "Construct P&G". Acesta a ţinut să sublinieze din prima că acea clădire la care fac referire reclamanţii ar fi de fapt o anexă - parte a clădirii monument istoric şi că nu s-ar fi ocupat personal de acest proiect imobiliar, ci compartimentul de specialitate din cadrul firmei. "Firma a cumpărat de la revendicatori imobilul respectiv la începutul lui 2007, iar clădirea e neschimbată, ca şi construcţii mă refer. Construcţia din spate era lipită de clădirea principală, iar noi nu am intervenit acolo decât pentru zugrăveli interioare şi exterioare, mici amenajări pentru că exista compartimentarea interioară. Acolo fusese înainte o unitate medicală, dispensar sau ceva, iar construcţia din spate exista în forma care se vede acum. Noi am zugrăvit întreaga clădire la exterior cu aceeaşi culoare pe care am găsit-o, acel bej deschis, cu elemente arhitecturale albe. Acum înţeleg că o parte dintre pereţi sunt de culoare roz. Dar repet nu este culoarea pe care am dat-o noi! După terminarea lucrărilor la interior au rezultat 9 apartamente pe care apoi firma le-a vândut prin 2007 - 2008 celor interesaţi, cu tot cu teren şi cota indiviză a imobilului. Alături mai era un teren de circa 500 mp pe care l-am vândut unei alte persoane care şi-a construit casa de alături. Repet: construcţia la care se face referire nu este construcţie nouă, făcută de firma Construct P&G. Exista acolo construcţia C1 lipită de C2, aşa cum se vede şi din planurile pe care le-am mai găsit la Casa Manos. Mai mult, construcţia din spate avea şi are în continuare acces direct în corpul din faţă, pentru apartamentul de la etajul 1 al clădirii", ne-a declarat Puşcaşu.
Ca o paranteză, de menţionat că printre proprietarii, încă de la început, al unui apartament în Casa Manos este Angelica Bratu (ex Pamfil), fosta şefă a juriştilor din Primăria Brăila, personaj de numele căruia se leagă un caz de retrocedare cu cântec: loturile de teren din Piaţa Concordia ajunse în proprietatea omului de afaceri Simion Cloşcă. De altfel, apartamentul apare încă din 2008 în declaraţia de avere a acesteia.

Puşcaşu recunoaşte: "Nu a existat o autorizaţie de construire"

Puşcaşu a fost de acord să ne însoţească la Casa Manos pentru a vedea cu ochii lui apendicele roz al monumentului istoric: "Nu-mi dau seama cine a vopsit acolo peretele acela. Noi am dat la vremea când am renovat clădirea culoarea pe care am găsit-o: un bej deschis, iar elementele arhitecturale cu alb". Întrebat dacă a avut o autorizaţie de la Primăria ori acceptul celor de la Culte şi Patrimoniu pentru lucrările executate la Casa Manos - monument istoric, sursa citată a recunoscut că nu. "După ce firma a cumpărat casa respectivă am fost în audienţă la primarul de atunci, Constantin Sever Cibu. M-a întrebat ce aveam de gând să facem acolo. I-am spus că e vorba doar de lucrări de cosmetizare a faţadei exterioare, compartimentarea interioară, refacerea instalaţiei de apă şi canalizare. S-a arătat bucuros că a preluat cineva casa respectivă care era totuşi într-o stare de degradare şi că urma o cosmetizare a clădirii. Când am întrebat de autorizaţie mi-a spus «lasă mai vedem noi. Bine că nu va fi lăsată de izbelişte»", a mai spus omul de afaceri.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul de insolvenţă transformată, ulterior, în faliment al "Construct P&G" aparţinând lui Puşcaşu, este datat septembrie 2011, când Tribunalul Brăila a admis cererea firmei respective de deschidere a procedurii generale de insolvenţă. După eşuarea planului de reorganizare propus de către debitoare, în iunie 2012 instanţa a dispus intrarea în faliment a "Construct P&G", dosarul nefiind nici acum finalizat, următorul termen fiind anunţat pentru 15 septembrie 2016. La momentul 2010, înainte de intrarea în insolvenţă, firma avea 109 salariaţi şi raportase un profit de 18.628 lei. Anul trecut compania a înregistrat o pierdere de 561 lei şi datorii de 7,63 milioane lei.

Marian Ion: Casa Manos nu este un caz singular

Reporterii "Obiectiv" au luat legătura şi cu fostul arhitect şef al oraşului, Marian Ion în încercarea de a lămuri povestea încâlcită a intervenţiei de la Casa Manos. "Orice intervenţie care se face la un imobil începe cu un certificat de urbanism. În certificatul de urbanism sunt specificate condiţiile prin care ajungi la autorizaţia de construire, paşii pe care trebuie să îi faci. (...) Evident că nu ai voie să adaugi sau să elimini ceva dintr-un monument istoric, atât timp cât nu ai autorizaţie. Iar autorizaţia presupune, în prealabil, un aviz de la Ministerul Culturii. Dacă mă întrebaţi pe mine, am văzut mai multe asemenea clădiri. Şi simplul fapt că se înlocuieşte tâmplăria iniţială cu una din aluminiu sau din PVC se cheamă tot intervenţie şi trebuie autorizată, fiind vorba de monumente istorice. (...) Din păcate, atunci când s-a făcut lista monumentelor istorice din Municipiul Brăila, nu a fost în baza unor documentaţii aşa cum ar fi fost normal. S-a făcut în urma unui mers pe jos pe stradă şi o selecţie a clădirilor la faţa locului. În mod normal fiecare monument ar trebui să aibă o documentaţie de înscriere, dar în 1999 când s-a făcut asta la noi, nu ştiu să fi fost aşa ceva. (...) Revenind la situaţia de la Casa Manos, trebuie căutat la Cartea Funciară, să se vadă care au fost documentele ce au stat la baza intabulării", a spus Ion.

Casa Manos, construită în stilul Art Nouveau

Despre Casa Manos, am găsit câteva referinţe cu privire la perioada primilor proprietari, cu precădere în lucrări ale unor specialişti de la Muzeul Brăilei "Carol I". "Construcţia datează din anul 1912, are parter şi etaj şi a fost locuită, până la naţionalizare, de două familii: Andrei B. Manos şi Grigore D. Valerianos, asociaţi ai firmei Andrei B. Manos & Co. din Brăila, cu sucursale la Bucureşti, Bârlad, Galaţi, Caracal, Olteniţa, Tecuci. Firma închiria şi comercializa saci, muşamale şi sfoară de Manila, de toate calităţile. Intrarea în clădire este deschisă de un portic, cu patru coloane ionice frontale şi două laterale care susţin, la nivelul etajului, balconul din zidărie limitat de baluştri. La parter, elementul central îl formează holul dreptunghiular din care se pătrunde în camerele grupate de o parte şi de alta, prin uşi înalte, încununate cu frontoane a căror decoraţie este caracteristică stilului Art Nouveau. (...) Şi la Brăila, moda «zugrăvirii luxoase» a pereţilor a menţinut interesul elitelor pentru pictura murală decorativă, care a devenit elementul predominant în amenajarea interioarelor, subordonându-şi toate celelalte componente. (...) Dintre toate încăperile locuinţei, salonul, care a păstrat în mediul românesc funcţia de reprezentare până la jumătatea secolului XX, are decoraţia cea mai somptuoasă. Ambianţa lui încurajează viaţa privată şi creează o atmosferă de intimitate prin ornamentica parietală, prin forma şi culoarea pieselor de mobilier, prin tema tapiseriilor şi a tablourilor. Gândit ca spaţiu de comunicare şi de relaxare, ca loc deschis spectacolului (muzical, teatral), salonul a devenit expresia bunăstării materiale, dar mai ales a gustului educat al proprietarului, atestat de preferinţa pentru stilurile rococo şi chippendale, pentru liniile lor curbe ce imprimă pieselor un rafinament fără precedent în istoria artelor decorative", nota în lucrarea sa "Brăila - Oraş cosmopolit" Maria Stoica, şef secţie Artă în cadrul Muzeului Brailei "Carol I".

Întrebări

Foarte interesant de aflat ar fi cine au fost revendicatorii şi cum a fost întâmpinată cererea lor la Primărie. A existat vreun proces cu Primăria sau a fost restituit imobilul în baza unei dispoziţii de primar? Dacă este ultima variantă, cine a semnat din partea juriştilor Primăriei? Cumva Angelica Bratu (Pamfil), aceeaşi care şi-a cumpărat apoi un apartament chiar în acel imobil? Cât o fi plătit pe acel apartament (valoarea de impozitare menţionată în declaraţia sa de avere din 2009 indica suma de 245.280 lei)? Cum a aflat omul de afaceri Gheorghe Puşcaşu de disponibilitatea acestui imobil, ştiut fiind faptul că în acea perioadă se vorbea de o adevărată mafie a retrocedărilor, datorită căreia sute de imobile din Centrul Vechi au ajuns în mâna a 2-3 oameni. Cum funcţiona mafia? Exact ca-n Bucureşti: dacă voiai să urmezi calea legală îmbătrâneai de atâta aşteptare, dar dacă vindeai drepturile litigioase cui trebuie sau făceai o promisiune de vânzare tot cui trebuie, dispoziţia de primar apărea "ieri". Cazul pieţei Concordia este relevant în acest sens. Apoi, cum de nu s-a sesizat Inspecţia în Construcţii cu privire la monstruozitatea de la Casa Manos? Cum de nu s-a sesizat Ana Hărăpescu, care, cel puţin declarativ este cu ochii pe tot ce mişcă-n Centrul Istoric? Iată întrebări la care ziarul "Obiectiv" va încerca să afle răspunsurile. Vom reveni

Cazul Dumitriu

Tot la capitolul clădiri vechi care au fost modificate fără autorizaţie, ar trebui amintit şi cazul imobilului situat în zona de protecţie a Ansamblului de Arhitectură de pe Str. 1 Decembrie 1918. Mai exact, în 2005, omul de afaceri brăilean Petru Dumitriu a obţinut ok-ul de la Primărie pentru a amenaja un spaţiu comercial în clădirea nr. 144 de pe Strada 1 Decembrie, aflată în imediata vecinătate a Casei Nedelcu Chercea, un monument istoric important al municipiului Brăila. Acesta a decis să îi schimbe aspectul, astfel că imobilului în cauză i-a fost desfiinţată faţada originală, specifică arhitecturii vechi de o sută de de ani, pentru a i se ataşa o faţadă din oţel şi sticlă. Intervenţia este cu atât mai inoportună dacă luăm în calcul faptul că se învecinează cu un imobil monument istoric. Trebuie punctat că Poliţia Locală a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila în acest caz.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro