Social
Rugăciune și recunoștință pentru martirii și deținuții politici din Insula Mare a Brăilei
Rugăciune şi recunoştinţă pentru eroii, martirii şi deţinuţii politici din Insula Mare a Brăilei, luni, 9 martie, în ziua de pomenire a Sfinților 40 de Muzenici din Sevastia, când se sărbătorește și Ziua Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989.
„Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a mers în Insula Mare a Brăilei pentru a-i pomeni şi a aduce prinos de recunoştinţă eroilor, martirilor şi deţinuţilor politici care au suferit în perioada comunistă în lagărul de muncă forţată de la Salcia. În acest pelerinaj al prețuirii şi respectului faţă de cei ce au îndurat suferințe inimaginabile şi chinuri îngrozitoare, aşezându-şi trupurile istovite în pământul din această parte a ţării, ierarhul Dunării de Jos a fost însoţit la căpătâiul celor jertfiţi de cei trei preoţi militari din Garnizoanele Brăila şi Galaţi, de preotul capelan de la Penitenciarul Galaţi, de cei doi clerici din Parohiile Agaua şi Frecăţei şi de un diacon”, a precizat părintele Rareș Bucur, purtătotorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.
La popasul de rugăciune făcut în Parohia Frecăţei, s-au adăugat elevi de la şcoala din localitate. Un alt moment de rugăciune a fost la cimitirul cu cele 24 de cruci din piatră ce se află lângă Troiţa Memorial „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia“, inaugurată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în anul 2021, când s-a hotărât şi înființarea acestui cimitir pentru toţi cei care au fost închişi şi torturaţi în lagărul de muncă forțată Salcia şi care au trecut la cele veşnice.
Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre îndatorirea morală de a ne aminti mereu de martirii ai poporului român – temelie a dreptei credințe, a libertății, a demnității şi unității poporului nostru.
„În cadrul programului stabilit de Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia prelungim, înnoim și în același timp actualizăm jertfa. De la sfinții mucenici ai Bisericii Ortodoxe de pretutindeni la sfinții mucenici ai poporului român, mulți recent așezați în calendar și așezați apoi spre cinstire în toate sfintele biserici, mai ales la această zi specială de pomenire a tuturor eroilor și martirilor, îndeosebi din ultima perioadă de martiriu ateo-comunistă. Ca și la Sighet și în alte locuri, la Salcia, în Insula Mare, unde ne aflăm în pelerinaj, peste 500 de eroi și martiri s-au făcut una cu pământul primitor, ca și bobul de grâu, ca să împrimăvăreze neîncetat dreapta credință ortodoxă”, a spus ierarhul Dunării de Jos.
Pelerinajul din Insula Mare a Brăilei s-a încheiat în cimitirul din localitatea Agaua, unde Părintele Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniţi toţi cei ce au fost închişi şi torturaţi, începând cu anul 1952, în lagărul (colonia de muncă) de la Salcia şi au trecut la cele veşnice în condiţii vitrege, fiind înmormântaţi fără cruce, fără preot şi fără nume.
„Până în prezent, în cadrul procedurilor arheologice de identificare a osemintelor martirilor şi deţinuţilor politici din Insula Mare a Brăilei, în perimetrul fostului lagăr comunist de la Salcia, o echipă de arheologi, condusă de istoricul Marius Oprea, a reuşit realizarea unor săpături arheologice în groapa comună din cimitirul localităţii Agaua, de unde au fost deshumate rămăşiţele pământeşti a 16 victime din această colonie”, a mai precizat pr. Rareș Bucur.
Religie
Cei 450 de preoți din Brăila și Galați, reuniți la Catedrala Arhiepiscopală
• marți, 10 noiembrie, la Galați, a avut loc conferința semestrială a clericilor din cele două județe ale Eparhiei • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți • după Sfânta Liturghie, a fost primită solemn, în Catedrala Arhiepiscopală, icoana-relicvar ce conține un fragment din moaștele Sfântului Constantin Sârbu
Marți, 10 noiembrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală, a avut loc conferința semestrială a clericilor din judeţele Brăila și Galați.
„Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori care duc crucea grea a suferinţei celor din familiile lor. La slujba arhierească au fost prezenţi cei aproximativ 450 de preoţi din cele opt protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos”, a precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur.
În cadrul slujbei, ierarhul a rostit cereri speciale către Bunul Dumnezeu pentru slujitorii Sfintelor Altare şi pentru familiile acestora, precum şi pentru toţi tinerii şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
După Sfânta Liturghie, a fost primită solemn în Catedrala Arhiepiscopală icoana-relicvar ce conține un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Constantin Sârbu, sfințită pe 21 octombrie 2026, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi oferită în dar Arhiepiscopiei Dunării de Jos în ziua proclamării locale.
Mai apoi, Părintele Arhiepiscop a citit Acatistul acestui nou sfânt al Bisericii şi a ţinut o meditaţie teologică despre viaţa pământească presărată cu multe încercări şi neajunsuri a Sfântului Constantin Sârbu, dar cu multe bucurii duhovniceşti dobândite prin rugăciune, smerenie, jertfelnicie şi iubire milostivă faţă de semenii săi.
Ierarhul i-a îndeamnat pe clerici la rugăciune intensă, cultivarea păcii și urmarea unor modele spirituale precum Sfântul Constantin Sârbu și Sfânta Filotimia, pentru pregătirea duhovnicească a familiilor creștine în perioada postului Nașterii Domnului.
„Mare binecuvântare și bucurie ne-a oferit, în această zi, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, prezența păstorilor sufletești din toate parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos! Constituindu-se sfințiile lor și în fața Sfântului Altar, dar mai ales făcând altar din inimi și primind preacuratele și îndumnezeitele Taine ale Domnului, au format aducând bogăția de roade duhovnicești, timp de un an de zile, în familiile personale parohiale ale dânşilor, familia de acasă și parohială, acum în comuniune în luna Sfântului Andrei, bucurându-se însă în chip special de întărire duhovnicească prin primirea solemnă, în catedrală, a modelului de păstor, în cer și pe pământ, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, spre a intensifica și mai mult rugăciunea, cum el a făcut-o în toate împrejurările.
Spre a înmulți fapta filantropică în Postul Crăciunului, cum ne cheamă pastorala Sfântului Sinod și a spre a răsădi pacea, armonia și binecuvântarea, așa cum ne ocrotesc sfintele femei românce, unindu-se azi rugăciunea preoților din Galați, ajutați de Sfântul Constantin Sârbu și cei din Brăila, ajutați în special de Sfânta mamă ţărancă de la Târlele Filiului, Sfânta Filotimia.
Fie ca toate mireasmele duhovnicești să ne pregătească și mai mult pentru a intra bucuroşi în Postul Nașterii Domnului și a-i face loc Domnului și în inimile și în sufletele, în familiile preoțești, ca modele în cele mai multe cazuri pentru familiile creștinești”, a spus ierarhul.
În continuare, cei prezenți au vizionat filmul documentar „Tainele familiei creștine și roadele ei cerești”, realizat de Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos, cu sprijinul Televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV. Pelicula prezintă proclamările locale ale canonizărilor Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, reperele biografice ale Sfintei Cuvioase Filotimia, de la Târlele Filiu, precum și sfințirea bisericilor din Cavadinești și Smârdan – obiective legate de viața Sf. Constantin Sârbu.
La final, Înaltpreasfinţia Sa s-a rugat Sfântului Constantin Sârbu şi a mulţumit preoţilor pentru comuniunea euharistică de la acest eveniment de înălţare duhovnicească, oferind fiecăruia posibilitatea de a se închina şi a săruta cu evlavie icoana-relicvar a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu.
Social
Locuri de muncă. Oferta completă publicată de AJOFM
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila a publicat lista actualizată cu locuri de muncă vacante disponibile pe piața muncii locală la data de 9 noiembrie. Oferta curentă cuprinde un total de 50 de posturi active, adresate persoanelor cu diverse niveluri de pregătire profesională și studii, de la nivel primar și gimnazial până la studii superioare.
Sinteza ofertei de muncă pe niveluri de studii:
- Studii superioare (licență / master / învățământ superior): 12 posturi (consilieri, ingineri în diferite specialități, inspectori de specialitate în administrația publică, medici rezidenți și specialiști).
- Studii liceale (liceu teoretic și liceu de specialitate): 15 posturi (agenți de vânzări, bucătari, dispeceri, electricieni, funcționari informații clienți, laboranți chimiști, lăcătuși mecanici, referenți, șoferi autoturisme, sudori, tâmplari, tehnicieni agronomzi).
- Studii profesionale (școală profesională): 16 posturi (croitori, electricieni întreținere și nave, frizeri, imprimatori serigrafi, lăcătuși, mecanici utilaje textile, operatori mașini-unelte, șoferi automacaragii, stiliști proteziști de unghii, turnători, ucenici, vânzători).
- Studii gimnaziale (școală generală): 4 posturi (agenți de securitate, ambalatori manuali, conducători auto transport rutier, mecanici agricoli, operatori siloz).
- Studii primare / fără studii: 3 posturi (agenți de curățenie/cǎlcătorese, confecționeri articole textile, mecanici întreținere utilaje textile).
Lista detaliată a locurilor de muncă vacante:
Studii Superioare:
- CONSILIER VÂNZĂRI ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONSILIER / EXPERT / INSPECTOR / REFERENT / ECONOMIST ÎN COMERȚ ȘI MARKETING: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii superioare în Științele Comunicării / Arte Vizuale / Muzică. Tehnoredactare afișe, organizare evenimente culturale, realizare articole pentru revistă (Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila).
- INGINER ELECTROENERGETICĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii superioare tehnice – Energetică / Electrotehnică / Facultăți cu profil electric (Distribuție Energie Electrică România S.A.).
- INGINER HORTICULTUR: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Supervizează lucrări în cadrul fermei viticole.
- INGINER MECANIC: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INGINER MECANICĂ AGRICOLĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INGINER NAVE: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INSPECTOR ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Deținerea certificatului ISF pentru pregătire profesională în domeniul asigurărilor reprezintă o condiție obligatorie.
- INSPECTOR DE SPECIALITATE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (5 posturi): Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă (Direcția de Asistență Socială Brăila). Posturile solicită studii de licență în Contabilitate (cu 1 an vechime), Științe inginerești sau economice cu certificat de competențe cadru tehnic P.S.I., Științe juridice, sau studii economice/juridice cu vechime de 5 sau 7 ani.
- MEDIC REZIDENT: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Conform anunț de concurs (Spitalul Județean de Urgență Brăila).
- MEDIC SPECIALIST: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă (Diaverum România SRL). Calificare Medic Specialist Nefrolog, aviz de liberă practică vizat pentru anul în curs, disponibilitate de a lucra în ture.
Studii Liceale (Teoretic / Specialitate):
- AGENT DE VÂNZĂRI: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- BUCĂTAR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Curs calificare bucătar, 6 ani experiență, recunoaștere materii prime, dozare preparate, respectare norme PSI (Direcția Județeană de Sport Brăila).
- DISPECER: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Detalii la Administrația Zonei Libere Brăila RA.
- ELECTRICIAN EXPLOATARE CENTRALE ȘI STAȚII ELECTRICE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
- FUNCȚIONAR INFORMAȚII CLIENȚI: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată, normă întreagă.
- LABORANT CHIMIST: Studii liceale / superioare în domeniu agricol sau conexe, Durată nedeterminată, normă întreagă. Prelevare și analiză probe materii prime, introducere date în SAP, pregătire contraprobe, certificate de calitate.
- LĂCĂTUȘ MECANIC: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
- MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată, normă întreagă.
- REFERENT: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Certificat/atestat de absolvire program formare profesională pentru calificarea de arhivar (Casa Județeană de Pensii Brăila).
- ȘOFER DE AUTOTURISME ȘI CAMIONETE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă. Înscriere prin portalul de carieră Bardi Auto.
- SUDOR: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
- TÂMPLAR UNIVERSAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TEHNICIAN AGRONOM – EXPLOATARE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TUBULATOR NAVAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată, normă întreagă.
Studii Profesionale (Școală Profesională):
- CROITOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ELECTRICIAN DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ELECTRICIAN NAVE: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- FRIZER: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- IMPRIMATOR SERIGRAF: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- LĂCĂTUȘ CONSTRUCȚII METALICE ȘI NAVALE: Școală Profesională, Durată determinată, normă întreagă.
- LĂCĂTUȘ MECANIC DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UNIVERSALE: Școală Profesională, Durată determinată, normă întreagă.
- MECANIC ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILĂ: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă. Mentenanță utilaje textile.
- OPERATOR LA MAȘINI-UNELTE SEMIAUTOMATE ȘI AUTOMATE: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ȘOFER AUTOMACARAGIU: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- STILIST PROTEZIST DE UNGHII: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TURNĂTOR FORMATOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- UCENIC (2 posturi): Școală Profesională, Durată nedeterminată / determinată, normă întreagă.
- VÂNZĂTOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Studii Gimnaziale (Școală Generală):
- AGENT DE SECURITATE: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- AMBALATOR MANUAL: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONDUCĂTOR AUTO TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI: Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată (9 luni), normă întreagă. Permis categoriile CE, certificat competență profesională, card tahograf, pentru camioane de mare tonaj.
- MECANIC AGRICOL: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- OPERATOR SILOZ (SILOZAR): Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată, normă întreagă. Încărcarea/descărcarea materialelor, manipularea cerealelor cu utilaje specifice, monitorizarea stării silozurilor.
Studii Primare / Fără Studii:
- CĂLCĂTOREASĂ LENJERIE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONFECȚIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Pentru mai multe informații, cei interesați se pot adresa AJOFM Brăila, B-dul Dorobantilor nr.603-605, Braila, Tel./Fax: 0239-611386; E-mail secretariat: braila@anofm.gov.ro, Web site: https://www.anofm.ro.






















