Cartea de la pagina 8: MAX, SARAH COHEN-SCALI, Editura Rao, Bucureşti, 2015 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: MAX, SARAH COHEN-SCALI, Editura Rao, Bucureşti, 2015

"Max" este un roman inspirat din fapte reale. Programul Lebensborn, iniţiat de Heinrich Himmler a fost pus în practică începând din 1933 în Germania, apoi, între anii 1940-1941, în ţările ocupate. în cadrul programului erau selecţionate de către nazişti femei care să aducă pe lume reprezentanţi puri ai rasei ariene, tineretul ideal, destinat să regenereze Germania după ce Europa va fi ocupată de Reich.
Cartea începe cu relatarea unui copil nenăscut care descrie lumea din jurul său: "Suntem în data de 19 aprilie 1936. în curând va fi miezul nopţii. Ar fi trebuit să mă nasc ieri, dar n-am vrut.(...) Dorinţa mea, prima din viaţa ce va veni, este să văd lumina zilei pe 20 aprilie. E ziua aniversării Führerului nostru. Dacă o să mă nasc pe 20 aprilie, voi fi binecuvântat de zeii germanici şi voi fi considerat primul născut al rasei supreme. Rasa ariană. Cea care va domni peste lume.(...) Sunt copilul viitorului. Copilul conceput fără dragoste. Fără Dumnezeu. Fără Lege. Fără nimic altceva decât forţă şi ură. Heil Hitler!"
Aşadar Max se naşte într-o pepinieră printre alţi copii şi creşte fără afecţiunea părinţilor, fiind în mod constant supravegheat, cântărit, măsurat de echipa profesorului Ebner care se ocupă de educaţia celor mici. Uneori copiii dispar, dovedindu-se că aceştia nu se încadrau în standarde. Născut în aceeaşi zi cu Hitler, Max va primi mai târziu vizita acestuia, fapt ce va fi descris minuţios de către personajul-narator. Mândrindu-se cu acest lucru, băiatul ajunge să îl revendice pe Hitler ca tată, considerând Germania propria mamă. Max pare a nu avea sentimente, nu suferă, nu este niciodată trist, sufletul său nu vibrează la nimic din jur.
Prin povestea sa extrem de bine documentată, Sarah Cohen-Scali realizează un roman istoric în paginile căruia cititorul este purtat în aventuri întunecate, ororile prezentate oferindu-i un prilej de meditaţie faţă de ce a însemnat al Doilea Război Mondial şi practicile siderante ale epocii respective.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro