Totul s-a intimplat ieri, in jurul prinzului, cind masina in care se aflau Marian Penes, Viorel Buruiana si Nina Ichim se deplasa dinspre Braila catre localitatea Valea Cinepii. La un moment dat, soferul a pierdut controlul volanului, a tras dreapta si a intrat intr-un copac de pe marginea drumului cu viteza mare. Impactul a fost atit de puternic incit "Dacia" s-a incolacit in jurul arborelui, iar soferul si pasagerul din dreapta au murit pe loc. Femeia, care se afla pe bancheta din spate, a fost ranita si ea foarte grav, pierzindu-si cunostinta, insa, la sosirea Ambulantei oamenii au reusit sa o scoata dintre fiarele contorsionate, pentru a fi transportata de urgenta la spital. Echipa de descarcerare a mai lucrat circa o ora, pina a reusit sa scoata si trupurile celor doi barbati din masina devenita un morman de fiare. "Detasamentul de Pompieri Braila 1 a fost alertat pentru un accident produs de un autoturism "Dacia", intrat in coliziune cu un copac. Am descarcerat doua victime care, din pacate, au decedat si o alta persoana a fost scoasa inainte sa ajungem noi la locul accidentului", a precizat sg.mj. Florin Arghir, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dunarea" Braila.
Soferul care se afla in spatele Daciei sustine ca soseaua era libera si nu a existat nici un motiv pentru care cel din fata lui sa iasa de pe carosabil in acest fel. "Pur si simplu a intrat in copac. S-a speriat, a facut ceva, nu pot sa-mi dau seama. Vedeti si dumneavoastra, n-avea cum sa-l afecteze combina, ca era trasa pe partea asta, iar el era pe partea aia. Ori statea de vorba si l-a furat, ca a pus frina numai aici", a spus un martor.
Inainte de impactul cu arborele, masina a darimat o cruce de pe marginea drumului, lucru care amintea faptul ca in acel loc si-au mai pierdut viata si alte persoane.