România intenţionează să legalizeze cannabisul în scop medical, să îl treacă de la drog la medicament. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat zilele trecute că la Ministerul Sănătăţii există deja o comisie care analizează acest lucru.
“Am discutat şi eu cu ministrul Sorina Pintea şi am aflat şi eu că o astfel de comisie se întruneşte la Ministerul Sănătăţii pentru a se analiza şi a se argumenta legalizarea utilizării cannabisului în scopuri medicinale, pentru cei diagnosticaţi, în special în zona de cancer, în fază terminală se ia în calcul legalizarea pentru a se utiliza. Medical este un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare”, a spus Teodorovici.
După ce, ani de zile, pacienţii cu boli severe au cerut legalizarea cannabisului în scop medical, acest aspect a intrat în vizorul Guvernului României abia acum, la îndemnul europarlamentarilor, care au adoptat în 14 februarie a.c., la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea cannabisului în scopuri medicale. Ei au făcut apel la statele membre ale Uniunii Europene să profite de potenţialul acestor tipuri de medicamente, pentru că utilizarea lor este deja o practică în statele lumii civilizate, în Europa sau pe continentul american. Acolo, sistemele de sănătate încearcă să diminueze suferinţa pacienţilor aflaţi în faze terminale, bolnavi diagnosticaţi cu cancer sau alte boli incurabile, în timp ce, la noi, specialiştii poartă tot felul de discuţii pro sau contra. Cei care se întrunesc în diverse comisii în sistemul de sănătate şi îndeamnă bolnavii să aibă răbdare până când vor decide ei ce măsuri să adopte, nu ştiu însă ce este suferinţa; nu înţeleg că, atunci când durerile de cancer, de exemplu, îţi fac un chin din clipele de viaţă care ţi-au mai rămas, chiar nu îţi mai pasă dacă iei o substanţă legală sau ilegală ca să te calmezi...
Cannabisul ar putea uşura suferinţa multor bolnavi care nu mai au timp să aştepte sau să se lupte cu boala. Dacă autorităţile din România vor legaliza consumul, în scop medical, vor oferi o şansă celor aflaţi pe buza prăpastiei dintre viaţă şi moarte.
Pe de altă parte, cannabisul continuă să fie cel mai consumat drog din România, atât în rândul populaţiei, la modul general, cât şi în zona şcolară, iar legalizarea consumului de cannabis în scopuri medicale ar putea fi şi un pas pentru legalizarea consumului de cannabis pentru recreere. Dar este prematur să ne pronunţăm. Important este faptul că Guvernul este preocupat de folosirea cannabisului în scop medical şi că această metodă de tratament ar putea fi legalizată în România, salvând astfel multe vieţi. După chinuri, suferinţe îndelungate, durere şi teamă, bolnavii în faze terminale mai au o speranţă: tratamentul pe bază de cannabis poate aduce beneficii în tratarea unei liste lungi de boli, iar utilizarea acestei plante ca medicament se află într-o creştere vertiginoasă la nivel mondial. Rămâne de văzut dacă aleşii noştri vor fi capabili să creeze un cadru legislativ corect şi coerent, astfel încât această plantă să fie utilizată doar în slujba binelui.