Candidatul Niţă, ciu-ciu grădiniţă la “Măgarul Tăvălit”! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Candidatul Niţă, ciu-ciu grădiniţă la “Măgarul Tăvălit”!

- O să-ţi demonstrez, Cati, că o să mă ţin de cuvânt şi atunci o să fii nevoită să-ţi ceri scuze public. Pe prima pagină!

- Pe prima pagină, PROMIT!

 

Au trecut 7 ani şi jumătate de la acest dialog, purtat tot ca urmare a unui editorial, prin care îmi exprimam indignarea faţă de decizia primarului de atunci, Aurel Simionescu, şi a consilierilor locali, de a oferi aproape gratis omului de afaceri Nicu Niţă terenul de 2.500 mp de la “Măgarul Tăvălit”. O piaţetă cu “renume”, din zona de nord a cartierului Chercea, un loc cu potenţial, situat pe o arteră importantă de circulaţie, drumul Focşaniului.

“Eu acolo mi-am început afacerile şi e normal să fie al meu”, îşi justifica, la acel moment, manevra imobiliară Nicu Niţă, pentru că, să fie clar, modul în care a intrat în posesia terenului şi a obţinut facilităţile fiscale din partea Primăriei au mirosit de la o poştă. Mai ceva ca maldărele de gunoi, putregaiuri, buruieni şi fier vechi care luaseră în stăpânire locul, după ce magazinul alimentar, non-stop-ul şi cârciuma cu un nume atât de pitoresc au fost abandonate. Abandonate voit, de nimeni altul decât Nicu Niţă, cel mai important “investitor” din zonă, la vremea aceea. Lăsate în paragină şi mizerie, căci, nu-i aşa?!, acesta este ingredientul minune în economia postdecembristă – paragina şi mizeria îţi asigură o proprietate la un preţ de nimic.

Bună socoteală, bun “artizan” domn' Niţă, căci, într-un final, după încercări repetate - încă de pe vremea când primăria era moşia lui Anton Lungu - în 2009, marele om de afaceri a reuşit. A pus mâna pe teren, prin concesiune, la un preţ de tot râsul – 0,4 lei/lună/mp. Şi atât. Căci, până şi salubrizarea locului (nu vreţi să ştiţi ce focar de infecţie era acolo) a făcut-o abia după o adevărată campanie de presă. În fine!

Indignat, la rându-i, de cele scrise de mine, dar, mai ales, de neîncrederea mea în bunele lui intenţii şi convingerea mea că acolo NU se va construi vreodată ceva cu adevărat folositor pentru cherceni, Nicu Niţă m-a sunat – ca de la chercean la chercean - încercând să mă convingă cât de greşit gândesc şi îl judec, cât de răuvoitoare pot să fiu atâta vreme cât nici măcar nu m-a interesat extraordinarul proiect pe care îl are în vedere pentru spaţiul acela, pe care îl consideră înainte de orice, afacerea lui “de suflet”. Motiv pentru care: “O să fac pe el o grădiniţă, cu toate facilităţile pentru copii, pentru chercenii mei. În niciun caz n-o să fac acolo cârciumi, biliard sau nu ştiu ce golănii. O să fac ceva pentru comunitate”. Şi...

- O să-ţi demonstrez, Cati, că nu ai dreptate. Că o să mă ţin de cuvânt şi atunci o să fii nevoită să-ţi ceri scuze public. Pe prima pagină!

- Pe prima pagină, PROMIT!

 

Acestea fiind zise, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când promit ceva, mă ţin musai de cuvânt. Aşa că, acum, după 7 ani şi jumătate de la acest dialog, îmi respect promisiunea şi, domnule Nicu Niţă, vă readuc pe prima pagină. Mi-ar fi plăcut să-mi exprim acum, aici, scuzele, aşa cum v-am făgăduit, numai că, vedeţi dumneavoastră, am făcut “un studiu de piaţă şi de fezabilitate” - respectând întocmai paşii parcurşi de dumneavoastră când aţi consultat chercenii - şi am decis că “nu se merită o aşa investiţie” (de cuvinte preţioase). “Cu toate că mi-ar fi convenit” ... “aveam pregătit un program” , “aveam o chestiune foarte bună”, ce mai!, un discurs aproape monumental de s-ar fi zguduit toată Chercea de emoţie.

Dar... n-a fost să fie! Îl pun bine, poate mi-o trebui peste încă 7 ani şi jumătate, când, cel mai probabil, o să vă pregătiţi candidatura pentru cel de al treilea mandat de parlamentar. Evident, cu la fel de multe promisiuni şi angajamente, pe care o să le respectaţi exact cum aţi respectat până acum toate promisiunile şi angajamentele luate faţă de cherceni şi Primăria Brăila atunci când aţi primit moca coşcogea locul de la “Măgarul Tăvălit”. Sunt convinsă, se va umple Brăila şi, de ce nu, toată ţara - că doar veţi fi Nicu Niţă, ditai boss-ul din Parlamentul României - cu grădiniţe, părculeţe, pieţe, chestii din astea mişto pentru comunităţi. O să meargă treaba ca unsă, doar aveţi deja experienţa unui asemenea proiect – chercenii vă pupă tălpile şi vă sunt veşnic recunoscători pentru “minunea” pe care aţi înfăptuit-o la “Măgarul Tăvălit”: grădiniţă, loc de joacă, un părculeţ pentru bătrâni, o mică piaţă de legume şi fructe. Ca uns o să pice acum şi supermarketul - ăla mic, aşa, ca de cartier, în parteneriat cu o firmă privată! Vă daţi seama, e tot ce mai lipsea acestei comunităţi, care superavieţuieşte de la o lună la alta doar făcând cumpărături pe caiet. Atunci să vedeţi recunoştinţă şi tălpi pupate, după ce şi toţi fraierache ăştia care promovează comerţul “pe datorie” se vor rebrandui. Că doar nu-i veţi lăsa să dea faliment – ce Dumnezeu, sunt sufletul dvs, şi apoi, doar aţi promis că n-o să umblaţi cu golănii!

Vă cred şi acum pe cuvânt (mai ales că deja juraţi pe roşu), aşa cum v-am crezut şi atunci: “Măgarul Tăvălit” a fost şi va fi afacerea dvs de suflet, pentru comunitatea dvs de suflet!

Ce să zic, în numele chercenilor, bogdaproste Nicu Niţă, bogdaproste Aurel Simionescu, bogdaproste PSD pentru faptul că aţi reuşit să valorificaţi o zonă atât de importantă a acestui cartier într-un mod atât de eficient, estetic şi benefic pentru alegători.

Zău că meriţi, Nicu Niţă, să ajungi parlamentar! România chiar merită un asemenea ipocrit.

Aşa că...Votaţi Nicu Niţă, cel mai mândru că-i român dintre cherceni! Votaţi Nicu Niţă, deputat de Măgarul Tăvălit!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro