Nu ştiu cât de bine ne-ar fi reprezentat interesele nişte europarlamentari nemţi, scandinavi sau britanici, dar ne-am lămurit cu toţii de ce sunt în stare aleşii români de toate felurile şi de la toate nivelele. Sincer, nu cred că interesele românilor ar fi mai prost reprezentate de un austriac sau de un finlandez. Ba s-ar putea chiar să o facă mult mai bine, dintr-un spirit total străin alesului român: respectul pentru cei care l-au votat. Chiar este pentru prima oară când regret că pe listele electorale nu există "paraşutaţi".
Dată fiind însă situaţia, rezolvarea ar fi putut fi alta. Într-o ţară ipotetică, ideală, în care cetăţenii sunt cu adevărat sătui de politica autohtonă, o prezenţă la vot zero ar fi reprezentat revoluţia perfectă şi protestul suprem. Singurul pericol care ar exista ar fi să se aleagă politicienii între ei, să se trimită unul pe altul în forurile legislative şi să-şi reprezinte doar propriile interese. Ceea ce, într-o ţară cât se poate de reală, dar deloc ideală, numită România, se întâmplă deja de ani buni.