Canalizare infundata cu inconstienta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Canalizare infundata cu inconstienta

Compania de Utilitati Publice (CUP) "Dunarea" Braila a desfundat, ieri, gura de canalizare cu probleme, de linga piata Concordia. Dupa cum v-am informat in numarul precedent al cotidianului nostru, respectivul gaigar dadea pe dinafara de mizerie, raspindind un miros pestilential chiar linga citeva magazine alimentare. "Se incalzeste vremea, iar noi n-o sa putem tine usile deschise. Am solicitat sprijinul autoritatilor, dar nimeni nu rezolva problema asta", ne declara patronul unei carmangerii.
Se pare, insa, ca nu doar autoritatile sint responsabile de canalizarile infundate, ci si patronii si angajatii magazinelor alimentare. Conducerea Companiei "Dunarea" ne-a informat, ieri, printr-un comunicat de presa, ca gaigarul respectiv este desfundat periodic, insa apar mereu probleme din cauza iresponsabilitatii unora dintre comercianti. "Si astazi (ieri n.n.), cind s-a actionat din nou la curatarea acestuia, au fost gasite resturi de zer, pungi de plastic, precum si manusi din material plastic. In aceste conditii, este absolut normal ca apa sa nu se mai poata scurge, caminul fiind infundat la suprafata. Conducta de canalizare nu este infundata. Facem, inca o data, un apel catre cetateni, sa respecte regulile simple de folosire a sistemului de canalizare. Ar fi timpul ca patronii de carmangerii si alte magazine din zona pietei Concordia - precum si a celorlalte piete - sa inteleaga ca sistemul de canalizare nu este cos de gunoi. Daca vor ca aerul sa fie respirabil, sa nu existe focar de infectie linga magazinele dumnealor, ar trebui sa fie mult mai atenti la ce arunca in gura de scurgere", se arata in comunicatul CUP "Dunarea", semnat de directorul companiei, Mihai Chirita.
Compania de Utilitati Publice indeamna populatia Brailei sa sune la numarul de dispecerat 692981, disponibil la orice ora, pentru a semnala probleme legate de caminele de colectare a apelor pluviale infundate. Se mai poate apela si numarul 692600, interior 144, in intervalul orar 07.30 - 15.30.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro