Campania CFR Călători „Trenuri curate - călătorii minunate” continuă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Campania CFR Călători „Trenuri curate - călătorii minunate” continuă

• pe parcursul acestei luni sunt programate operaţiuni ample de curăţenie în gări şi în vagoane

 

CFR Călători a anunţat că a relansat în această lună, la nivel naţional, Campania „Trenuri curate - călătorii minunate” cu scopul de a oferi publicului un climat plăcut de călătorie. Campania constă în acţiuni de curăţenie, igienizare şi reparaţii la vagoane (salubrizare radicală, curăţare tapiţerie, cabine toalete, etc.);

subansamble cu implicare în siguranţa circulaţiei (verificarea subansamblelor boghiului, a timoneriei de frână, verificarea aparatelor de tracţiune şi legare, de ciocnire, etc.); exteriorul cutiei vagonului (spălarea tablelor de indicaţie şi, unde este cazul, revopsirea acestora şi refacerea inscripţiilor); zona salonului şi a compartimentelor (repararea mecanismelor de acţionare a ferestrelor, a închizătorilor şi opritorilor, a melaminei deteriorate, verificarea mecanismelor de închidere-deschidere a uşilor de acces în vagon şi a uşilor frontale acţionate prin panoul electric); instalaţii electrice (verificarea şi repararea funcţionării instalaţiilor de climatizare şi ventilaţie, a instalaţiilor de iluminat şi a dispozitivelor de afişaj); subansamble ale vagonului (demontarea şi vopsirea coşurilor de gunoi, etc.).

„Fiecare gest, oricât de mic, contează. Pentru că merităm cu toţii un transport feroviar de calitate, ne dorim ca eforturile tuturor celor implicaţi să fie apreciate şi respectate de către noi toţi. Împreună vom reuşi să ridicăm standardele călătoriei cu trenul”, a declarat directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro